Romania

2006 Human Rights Report

<< back to 2006 reports

Rapoartele de tara privind practicile in domeniul drepturilor omului - 2006
Publicat de Biroul pentru Democratie, Drepturile Omului si Munca
6 martie 2007

Stat cu o populatie de aproximativ 21,7 milioane de locuitori, Romania este o democratie cu un sistem parlamentar bicameral si multipartid. Traian Basescu a fost ales presedinte in decembrie 2004, in urma unor alegeri caracterizate de cateva nereguli, dar care au fost considerate, in general, ca fiind libere si corecte. In general, autoritatile civile au tinut fortele de securitate sub control efectiv.

Guvernul a depus eforturi din ce in ce mai mari in ceea ce priveste respectarea drepturilor omului; cu toate acestea, au existat, in continuare, abuzuri privind drepturile omului. Au fost semnalate, in continuare, abuzuri ale politiei si jandarmeriei in privinta detinutilor si a rromilor. Desi usor imbunatatite in comparatie cu anii anteriori, conditiile din penitenciare au fost, in continuare, deficitare. Sistemul judiciar si-a exercitat independenta, dar nu a beneficiat de increderea publicului in capacitatea acestuia de a aplica legea in mod impartial. Restrictiile in privinta libertarii de religie au pus probleme mai mari, in special dupa adoptarea unei legii a cultelor restrictive si distriminatorii. Guvernul a inregistrat unele progrese in ceea ce priveste retrocedarea proprietatilor, dar nu a avut foarte mare succes in ceea ce priveste retrocedarea proprietatilor Bisericii Greco-Catolice si altor culte. Coruptia la scara larga a fost, in continuare, o problema. Au fost semnalate, in continuare, cazuri de violenta si discriminare impotriva femeilor, precum si lipsuri semnificative in domeniul protectiei drepturilor copilului. Au fost traficate persoane – in special femei si copii – in scopuri de exploatare sexuala, dar si de munca si cersetorie fortata. Neglijarea si asistenta inadecvata acordata persoanelor cu dizabilitati au fost o problema. Violenta si discriminarea societatii impotriva rromilor au fost notabile. Homosexualii s-au confruntat, in continuare, cu discriminarea societatii. Discriminarea persoanelor – si mai ales a copiilor – bolnave de HIV/SIDA a fost o problema grava.

RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI

Sectiunea 1 Respectarea integritatii persoanei, inclusiv libertatea fata de:

a. Privarea arbitrara sau ilegala de viata

Nu au existat asasinate motivate politic din partea guvernului sau a agentilor sai; cu toate acestea, a fost semnalata cel putin o crima posibil arbitrara sau extrajudiciara. Pe 19 septembrie, un politist a impuscat mortal un tanar rrom in varsta de 22 de ani, Adrian Cobzaru; acesta, impreuna cu o alta persoana, furase bunuri dintr-un camion in Bucuresti si incercase sa fuga de la fata locului, ignorand avertismentele politiei. O comisie a politiei din Bucuresti a initiat o ancheta privind circumstantele in care agentul de politie a folosit arma din dotare, aceasta fiind in derulare la finele anului. Familia victimei a depus o plangere separata la procuratura. Centrul Rromilor pentru Interventie Sociala si Studii (Romani CRISS) – ONG care monitorizeaza modul in care se respecta drepturile rromilor – a contactat un avocat in acest sens.

Nu au existat progrese semnificative in cazul decesului lui Dumitru Ciobu, survenit in 2005 in timp ce acesta se afla in custodia politiei. Politia nu a realizat nicio ancheta pentru a vedea daca modul in care a fost tratat in timp ce se afla in custodia politiei a contribuit la decesul sau.

Politia nu a initiat nicio ancheta referitor la decesul lui Gheorghe Cazanciuc, in varsta de 34 de ani, impuscat in august 2005 de catre politia de transport feroviar in timp ce acesta se pare ca fura cabluri de cupru. Politia a declarat ca Gheorghe Cazanciuc a incercat sa fuga de la locul faptei. ONG-urile pe probleme de drepturile omului afirmat ca folosirea armei de catre politisti a fost excesiva, data fiind natura infractiunii .

Pe 30 ianuarie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul inaintat in 2005 de doi fosti colonei de militie, Tudor Stanica si Creanga Mihail, de a reanaliza sentintele de 10 ani de inchisoare; cei doi au fost condamnati in 2003 pentru uciderea in bataie a fostului dizident Gheorghe Ursu, in 1985. Recursul s-a bazat pe un nou raport medico-legal, conform caruia cauza decesului lui Ursu a fost lipsa ingrijirii medicale si nu bataia propriu-zisa, contrazicand, astfel, raportul medico-legal initial din 1993. Decizia curtii a fost finala. Pe 9 august, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul familiei lui Ursu impotriva deciziei autoritatilor de a-l elibera pe Stanica din inchisoare pe motive medicale, in aprilie 2005. Celalalt condamnat a ramas in inchisoare.

b. Disparitii

Nu au existat informatii privind disparitii motivate politic.

c. Tortura si alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante

Constitutia si legislatia interzic astfel de practici; totusi, au existat numeroase informatii credibile privind tortura si tratamentele abuzive asupra detinutilor si rromilor, in special prin intermediul uzului de forta excesiva si a batailor aplicate de politie. De asemenea, au existat informatii privind maltratarea fizica a copiilor cu dizabilitati abandonati in institutiile de stat si incarcerara prelungita pe motiv de indisciplina in cadrul orfelinatelor de stat.

Pe 27 iulie, politia din Bucuresti a reactionat la o disputa iscata intre un cuplu in varsta, Maria si Lucian Tamaris, si unul dintre vecini din cauza unei presupuse incalcari a proprietatii. La sosirea politiei la fata locului, celor doi soti li s-au pus catusele, au fost pusi sa se intinda pe jos si au fost loviti. Unul dintre politisti a sustinut ca Maria Tamaris l-a atacat si l-a ranit. Ulterior, cuplul a depus plangere impotriva politiei pentru comportament abuziv. La inceputul lunii august, unul dintre politistii implicati a fost concediat pentru ca a daunat imaginii politiei prin incalcarea procedurilor politienesti. Alti cinci agenti implicati in incident au fost mustrati pentru ca nu au respectat procedurile politienesti corespunzatoare.

Presa a semnalat ca in dimineata zilei de 14 august, doi politisti comunitari l-au batut pe Alexandru Ungureanu, student in Bucuresti, in timp ce acesta se plimba in parc impreuna cu un grup de prieteni. Ungureanu a sustinut ca politia i-a confiscat documentele de identitate si portofelul. In urma plangerii studentului, politia a initiat o ancheta interna.

Nu au existat informatii suplimentare referitoare la anchetele privind presupusele batai aplicate de politie in 2005, in urmatoarele cazuri : lovirea unui barbat rrom intr-un bar din Moreni, in luna aprilie, a doi barbati in Buzau, in luna august si a studentului bucurestean Razvan Vasile Muraru in judetul Tulcea, in luna octombrie.

In decembrie 2005, agentii de politie Viorel Buzenschi si Ioan Tibuleac din Tibana, judetul Iasi, au folosit batele din dotare impotriva a patru persoane, dintre care doi minori, fortandu-le sa recunoasca faptul ca au comis un presupus furt. Minorii au fost spitalizati pentru ingrijirea ranilor, iar agentii de politie au fost concediati. In mai, Tibuleac a deschis proces impotriva sefilor de politie, sustinand ca nu a facut abuz de forta impotriva celor patru si solicitand repunerea in functie. Procesul era in derulare la finele anului.

Romani CRISS si alte ONG-uri  au continuat sa sustina ca politia face uz de forta excesiva impotriva rromilor, supunandu-i la hartuire si la tratament brutal.

Potrivit Romani CRISS, in dimineata zilei de 9 mai, fortele de politie, fortele speciale si reprezentanti ai companiei de electricitate au intrat intr-o comunitate rroma din satul Gepiu, judetul Bihor, pentru a stopa, se pare, furtul de energie. Politia a intrat cu forta in casele rromilor fara mandat si au agresat fizic cinci persoane de etnie rroma in timpul perchezitiei si la sediul politiei. Ca reactie la plangerile de abuz inainte de Romani CRISS si de presupusele victime, politia a declarat ca ancheta interna nu a dezvaluit niciun abuz al politiei. Presupusele victime au depus plangere la procuratura, iar cazul se afla in derulare.

Pe 3 august, politia si jandarmii au intrat intr-o comunitate rroma din satul Bontida, judetul Cluj, unde au retinut cinci baieti si barbati rromi care au fost dusi, ulterior, la sectia de politie. Potrivit Romani CRISS, trei persoane au fost agresate fizic in duba jandarmilor, iar celelalte doua au fost agresate la sectia de politie. Doi dintre cei cinci retinuti erau minori; initial, parintilor acestora li se refuzase accesul la sectia de politie. Seful sectie de politie a declarat ca raportul oficial al jandarmilor a negat faptul ca persoanele au fost agresate fizic. Presupusele victime au depus plangare impotriva jandarmilor pentru comportament abuziv.

In august, potrivit Romani CRISS, politia a perchezitionat cartiere de rromi din Cluj in cadrul unei operatiuni de evacuare si a agresat fizic cativa rromi. Raidul a urmat altor doua raiduri similare in acelasi cartier, in noiembrie 2005, dupa ce localnicii au acuzat, si ei, politia de comportament abuziv fata de cetatenii de etnie rroma (vezi sectiunea 1.f.).

Potrivit ONG-urilor, un agent de politie amendat pentru ca a agresat fizic un baiat in varsta de 12 ani din Fetesti, in 2004, a refuzat sa plateasca amenda, fiind in continuare angajat ca agent de politie, la finele anului.

Pe 7 septembrie, o echipa de politie a intrat intr-o comunitate rroma din Apalina, judetul Mures, pentru a inmana citatii pentru doi rromi care faceau obiectul unei anchete. Rromii au acuzat politia de violenta excesiva atunci cand agentii au intrat in comunitate; cu toate acestea, agentii de politie implicati au sustinut ca au fost agresati fizic de catre rromi si ca au folosit forta doar in aparare. Romani CRISS si Liga Pro-Europa – ONG pe probleme de drepturile omului cu sediul in Targu Mures, au identificat 37 de victime ale incidentului, dintre care 36 erau rromi. Ca reactie la doua scrisori trimise de Romani CRISS, inspectoratul general de politie a declansat o ancheta, conchizand ca incidentul a fost „gestionat in mod necorespunzator” de catre agentii de politie respectivi, ceea ce a condus la masuri care au incalcat dispozitiile legale si prevederile regulamentelor interne. Pe 12 octombrie, inspectoratul a initiat o ancheta preliminara a sefului de politie Valer Ujica si a agentilor de politie Alexandru Moldovan si Petru Gora. 49 de rromi au depus plangere penala, iar la finele anului cazul era in derulare la procuratura din Targu Mures.

Pe 28 iunie, in urma unui proces indelungat, o instanta judecatoreasca din Constanta a dat sentinte de inchisoare cu suspendare intre patru si sase luni pentru doi membri ai Serviciului de Paza si Protectie, Daniel Bogdan Mihalcea si Teodor Chirica; in august 2004, acestia l-au agresat fizic pe Serban Pretor, secretar de stat in cadrul Consiliului National al Audiovizualului. In octombrie, instanta din Constanta a decis in privinta recursurilor inaintate atat de Pretor cat si de cei doi inculpati in luna iulie, achitandu-i pe cei doi si reducand daunele morale care trebuiau platite victimei de catre inculpati de la 1.560 USD la 780 USD (de la 4.000 la 2.000 RON). Chirica a primit si o amenda penala in valoare de 195 USD (500 RON).

Pe 24 ianuarie, Centrul European pentru Drepturile Rromilor (CEDR) a depus o cerere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) impotriva guvernului, referitoare la uzul excesiv si nejustificat de forta impotriva unei familii de rromi de catre politie, in 2003. Cererea mai sustinea ca autoritatile nu au realizat o ancheta eficienta in privinta incidentului. In august 2003, patru membri ai familiei Pandele au protestat, in mod public, fata de o decizie a autoritatilor locale de a refuza reinnoirea contractului de inchiriere a unui stand de fructe si legume din piata alimentara din Targu Frumos. Se pare ca politia a raspuns protestului prin lovirea membrilor familiei cu bate, bastoane si bocanci. Familia a fost dusa la sectia de politie, unde a fost din nou agresata si amenintata. Membrii familiei Pandele au fost amendati pentru tulburarea linistii publice si eliberati, dar se pare ca, din momentul incidentului respectiv, au fost supusi hartuirii continue din partea autoritatilor locale.

Pe 14 iulie, procuratura din Craiova a decis incetarea judecarii penale a unui agent de politie acuzat de torturarea unui barbat rrom in varsta de 18 ani, Nelu Balasoiu, care a decedat in penitenciarul Jilava dupa ce a fost transferat de la un penitenciar din Targu Jiu, in 2002. Familia victimei a inaintat recurs.

ONG-urile pe problemele lesbienelor si homosexualilor s-au plans ca membri ai comunitatii de lesbiene, homosexuali, bisexuali si transsexuali au fost agresati si hartuiti de catre politie (vezi  sectiunea 5).

Conditiile din inchisori si din centrele de detentie

Conditiile din inchisori au fost, in continuare, dure si nu au respectat standardele internationale.

Suprapopularea a ramas, in continuare, o problema grava, desi au existat usoare imbunatatiri in comparatie cu anul 2005 in ceea ce priveste respectarea drepturilor detinutilor, cum ar fi asistenta religioasa si anchetarea incidentelor din penitenciare. La sfarsitul lunii noiembrie, 34.542 de persoane – dintre care 767 minori – au fost detinute in inchisori sau centre de minori intr-un sistem cu o capacitate de 37.925 locuri. Suprapopularea a fost rezultatul concentrarii detinutilor in cateva centre; de exemplu, pe 28 noiembrie, penitenciarul din Bacau avea 985 de detinuti pentru o capacitate de numai 453 de locuri. Penitenciarul din Galati avea 1.081 de detinuti pentru o capacitate de numai 821 de locuri. In penitenciarele din Margineni si Slobozia, numarul detinutilor din unele celule depasea numarul de paturi disponibile.

In octombrie, a intrat in vigoare o noua lege referitoare la executarea pedepselor cu inchisoarea; potrivit unor ONG-uri, aceasta era o masura necesara pentru imbunatatirea conditiilor din penitenciare si pentru intensificarea protectiei drepturilor detinutilor. Cu toate acestea, aplicarea acesteia a fost amanata din cauza esecului guvernului in ceea ce priveste adoptarea regulamentelor de implementare a legii. Legea prevede patru categorii de statut de detentie pentru detinutii care ispasesc pedepse: maxima securitate, inchis, semi-deschis si deschis. Legea permite, in mod expres, transferul detinutilor de la o categorie la alta, in functie de conduita.

Organizatiile de presa si de drepturile omului au semnalat faptul ca abuzarea detinutilor de catre autoritati si de catre alti detinuti a fost, in continuare, o problema. Detinuti de la penitenciarele din Craiova, Turnu Severin, Jilava, Bistrita, Slobozia, Tulcea, Braila, Deva, Colibasi si Arad s-au plans ONG-urilor pe probleme de drepturile omului ca personalul penitenciarului respectiv i-a batut si i-a pedepsit cu maxim sapte zile de carcera pentru infractiuni minore. De exemplu, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului din Romania – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a semnalat cazul unui detinut din penitenciarul din Slobozia, care a fost agresat fizic de patru gardieni – Emil Dinca, Laurentiu Marian Diamandopol, Valentin Dumitru Musats si Adrian Tomescu – pentru ca a refuzat sa poarte uniforma de inchisoare cand a fost dus la tribunal, pe motiv ca uniforma era murdara. Detinutul a fost spitalizat timp de sase zile si a fost pedepsit ulterior cu 10 zile de carcera si plasat in categoria detinutilor „foarte periculosi”. Procuratura a decis sa nu ii demita pe cei patru, iar recursul impotriva deciziei inaintat de APADOR-CH a fost respins pe 6 noiembrie.

Potrivit APADOR-CH, clasificarea detinutilor drept „periculosi” a fost, in continuare, o problema, din cauza lipsei de standarde clare de clasificare a detinutilor. Prizonierii „periculosi” erau, adeseori, tinuti in camere mai mici, cu bare suplimentare la ferestre, fiind incatusati ori de cate ori erau scosi din celule, chiar si in timpul exercitiilor fizice sau al tratamentului medical. Dat fiind faptul ca administratia penitenciarelor a considerat aceasta clasificare mai degraba drept o chestiune administrativa decat o sanctiune disciplinara, detinutii clasificati ca fiind „periculosi” nu au avut dreptul sa conteste aceasta hotarare. ONG-urile au criticat si practica supunerii detinutilor la pedepse multiple pentru un singur act de indisciplina. Au existat informatii continue, de-a lungul anului, conform carora, la penitenciarul de la Jilava, detinutii care primeau putine vizite – sau chiar niciuna – au fost, adeseori, victimele abuzurilor fizice si sexuale din partea altor detinuti, datorate incapacitatii victimelor de a obtine sprijin din exterior.

Curatenia si igiena din inchisori nu au respectat standardele internationale. Unitatile medicale nu au fost suficiente pentru ingrijirea tuturor detinutilor si a prizonierilor Incalzirea centrala si apa calda nu au existat in cateva centre. La penitenciarul de la Jilava, detinutii s-au plans de existenta mucegaiului pe peretii celulelor, a ruginei in apa de la robinet, de incalzirea deficitara si de apa rece de la dusuri. Din cauza faptului ca centrul respectiv a fost construit pe teren mlastinos, celulele au fost periodic inundate si pline de noroi, atragand sobolani si soareci. Multi prizonieri au avut paduchi si raie si s-au plans de stocul insuficient al multor medicamente.

ONG-urile au semnalat faptul ca mesele din penitenciare nu ofereau minimul necesar de calorii si ca accesul detinutilor la ingrijire medicala a fost ingradit de lipsa doctorilor. APADOR-CH a criticat practica doctorilor din penitenciare care lucreaza ca doctori de familie pentru angajatii din penitenciare, pentru familiile acestora si pentru pensionari, ceea ce a redus si mai mult timpul disponibil pentru ingrijirea medicala acordata detinutilor. De asemenea, ONG-urile au indicat ca activitatile zilnice insuficiente pentru detinuti si programele educationale limitate au fost, in continuare, probleme majore; procentul participarii acestora in astfel de programe s-a mentinut la 10-20%.

Numeroase inchisori si sectii de politie nu au avut conditiile necesare pentru asigurarea confidentialitatii discutiilor dintre detinuri sau prizonieri si avocatii acestora.

Pe 7 decembrie, detinutii din penitenciarul de la Codlea au inceput sa protesteze impotriva respingerii, de catre Parlament, a unui proiect de lege referitor la gratierea colectiva pentru unele categorii de detinuti si impotriva conditiilor de detentie. Ulterior, protestele s-au extins la 26 de penitenciare, 6.353 de detinuti intrand in greva foamei. Protestele au scazut in intensitate, iar grevele luasera sfarsit pana la mijlocul lunii decembrie. Potrivit APADOR-CH, actiunile prizonierilor au fost o reactie justificata la suprapopularea cronica si la prezenta unui numar mare de prizonieri inchisi pentru infractiuni minore.

Guvernul a continuat sa depuna eforturi limitate, inclusiv sa initieze parteneriate cu ONG-uri, pentru a imbunatati conditiile dure si pentru a preveni raspandirea virusului HIV si a tuberculozei.

Din cauza suprapopularii din cateva penitenciare, detinutii care asteptau derularea procesului erau, uneori, inchisi in aceleasi centre si primeau acelasi tratament ca prizonierii condamnati. Uneori, minorii erau detinuti in aceleasi celule cu adultii. O organizatie neguvernamentala a criticat faptul ca minorii inchisi in diferite penitenciare dupa inceperea anului scolar nu au fost admisi la cursurile educationale organizate in penitenciare.

In februarie, guvernul a adoptat noi regulamente privind asistenta religioasa in inchisori, care permit accesul nelimitat in inchisori  al tuturor grupurilor religioase (vezi sectiunea 2.c.).

In noiembrie, Administratia Nationala a Penitenciarelor, in cooperare cu guvernele altor state, a lansat un program pentru imbunatatirea sistemului national al penitenciarelor prin implementarea unei noi structuri de management, precum si pentru intensificarea sigurantei si activitatilor psiho-sociale pentru detinutii de mare risc si organizarea de cursuri de pregatire pentru angajatii care lucreaza cu detinuti de mare risc.

Guvernul a permis vizitarea penitenciarelor de catre observatorii pe probleme de drepturile omului, de catre oficialii guvernelor altor state si de catre reprezentantii presei. In Arad, biroul zonal pentru protectia victimelor si reintegrarii sociale a infractorilor a sponsorizat, anul trecut, doua vizite ale unor oficiali guvernamentali straini intr-un centru de detentie nou construit. Observatorii au notat faptul ca centrul este nou, iar conditiile de trai sunt decente. Detinurii aveau voie sa primeasca televizoare de la familiile acestora si sa le pastreze in celule. De asemenea, exista o zona de activitati sportive in aer liber, precum si un teren de fotbal. Inchisoarea avea biblioteca, clase, capela si zone de vizite. Bucataria era mare si curata. Angajatii inchisorii au fost gata sa raspunda la intrebari, parand sinceri in raspunsurile oferite. Angajatii au recunoscut deschis ca nu toate inchisorile functioneaza la standardele oferite de acest centru nou construit.

d. Arestul si detentia arbitrare

Constitutia si legislatia interzic arestul si detentia arbitrare, iar guvernul a respectat, in general, aceste interdictii.

Rolul aparatului de politie si securitate

Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) comanda politia si jandarmeria, precum si politia de frontiera, Autoritatea pentru Straini, Oficiul National pentru Refugiati, Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) – care coordoneaza strangerea de informatii despre crima organizata si coruptie –, Directoratul General Anticoruptie, Grupul Special de Protectie si Interventie si Unitatea Speciala de Aviatie. Agentia nationala de politie este reprezentata de Inspectoratul General al Politiei Romane, care este impartit in directii specializate, avand 42 de inspectorate judetene si pentru municipiul Bucuresti. Serviciul roman de informatii (SRI) se ocupa, de asemenea, de strangerea de informatii referitoare la cazurile majore de crima organizata, la marile infractiuni economice si la coruptie. Atat SRI, cat si DGIPI predau procuraturii informatiile stranse referitoare la infractionalitate pentru declansarea anchetelor penale. Cu toate acestea, SRI nu are autoritatea legala pentru declansarea de anchete penale sau pentru colectarea de informatii referitoare la crima organizata.

In general, politia a respectat legea si procedurile interne; coruptia a fost o problema continua, reprezentand principalul motiv al lipsei de respect al cetatenilor fata de politie si contribuind la o lipsa corespunzatoare de autoritate a politiei. Salariile extrem de mici, uneori neplatite la timp, au contribuit la inclinatia unora dintre oficialii responsabili cu aplicarea legii de a lua mita. Potrivit ONG-urilor specializate pe drepturile omului, rapoartele medico-legale au fost, adeseori, neviabile si partinitoare in favoarea politiei sau a altor oficiali. Directoratul General Anticoruptie din cadrul MAI si-a promovat linia fierbinte referitoare la anticoruptie pentru a genera piste pentru procurori cu privire la coruptia din cadrul politiei. Cazurile de coruptie la nivel inalt au fost trimise Departamentului National Anticoruptie (DNA).

Nepedepsirea politistilor a fost o problema. Plangerile impotriva politistilor au fost analizate de comitetul intern de disciplina din cadrul sectiiilor in care lucreaza politistii respectivi. In decursul anului, Compartimentul pentru Protectia Drepturilor Omului, Drept Umanitar si Eliminarea Discriminarii din cadrul Inspectoratului General al Politiei a investigat 9 cazuri de incalcari ale drepturilor omului de catre 18 agenti de politie. Din cei 18, cazurile a trei agenti au fost abandonate din lipsa de probe, patru agenti au fost gasiti nevinovati, sapte agenti au primit pedepse aministrative, sub diverse forme, iar patru agenti au fost concediati. In decursul anului, au fost identificate, separat, 61 de cazuri de coruptie (15 agenti de politie si 46 agenti de securitate). Dintre acestia, cinci se aflau in arest, in asteptarea procesului, iar unul a fost condamnat. Directoratul General Anticoruptie din cadrul MAI a anchetat, de asemenea, 996 de cazuri de coruptie in randul propriilor angajati – categorie separata de cea a incalcarii drepturilor omului.

Reforma politiei a continuat pe parcursul anului. Pe baza sprijinului din partea agentiilor de aplicare a legii din alte tari, guvernul a organizat ateliere de pregatire pe teme precum drepturile omului si tratamentul corespunzator al suspectilor penali. Politia a angajat un numar mai mare de femei si reprezentanti ai minoritatilor. In februarie, a fost angajata prima femeie de etnie rroma ca agent de politie. Potrivit politiei, 8,4% dintre angajatii politiei au fost femei. In primele noua luni ale anului, politia a angajat 43 de reprezentanti ai minoritatilor nationale: 25 maghiari, 15 rromi, 2 germani si un slovac. Au existat 176 de agenti de politie rromi specializati in managementul conflictelor in comunitatile de rromi si in prevenirea discriminarii.

Arestul si detentia

Legea prevede ca doar judecatorii pot emite mandate de arestare si perchezitie; in practica, guvernul a respectat, in general, aceasta dispozitie. Legea cere autoritatilor sa ii informeze pe cei arestati de acuzatiile care li se aduc si de drepturile lor legale. Politia trebuie sa le explice detinutilor drepturile pe care le au, in limba pe care acestia o inteleg, inainte de a obtine o declaratie. Detinutii trebuie adusi in fata justitiei in termen de 24 de ore de la arest. Legea prevede eliberarea inainte de proces, care este lasata la latitudinea instantelor judecatoresti. Exista, de asemenea, un sistem de eliberare pe cautiune; cu toate acestea, in practica, acesta este rar folosit. Legea prevede ca guvernul sa puna la dispozitie un avocat tuturor detinutilor. Detinutii au dreptul la asistenta juridica si, in general, acestia au avut acces rapid la asistenta juridica si la familiile lor. Detinutii cu o situatie materiala precara au beneficiat de asistenta juridica din oficiu.

Legea permite politiei sa ia la sectia de politie orice persoana care pune in pericol alte persoane sau linistea publica. Au existat acuzatii conform carora politia foloseste adeseori aceasta prevedere pentru a retine persoane timp de 24 de ore. Legea prevede criterii pentru eliberarea inainte de proces, care este lasata la latitudinea instantei judecatoresti. ONG-urile pe drepturile omului s-au plans ca autoritatile au putut asista, in mod frecvent, la discutiile dintre detinutii si avocatii acestora. Astfel de cazuri au fost intalnite mai ales in penitenciare, dar au fost semnalate si la alte centre ale politiei.

Un judecator poate ordona detentia inainte de proces pe perioada de pana la 30 de zile, in functie de caz. Curtea poate extinde aceste termene; totusi, detentia inainte de proces nu poate depasi 180 de zile. Instantele judecatoresti si procurorii pot fi trasi la raspundere pentru masuri nejustificate, ilegale sau abuzive.

Amnistia

Pe 20 aprilie, 20 iunie si 6 noiembrie, Presedintele Basescu a semnat 12 gratieri pe motive umanitare pentru 5 femei si 7 barbati, majoritatea fiind condamnata pentru infractiuni minore. Cinci dintre aceste persoane au fost gratiate pe motive de varsta si/sau sanatate precara, trei dintre femei au fost gratiate deoarece aveau in ingrijire patru sau cinci minori, iar un detinut a fost gratiat pe motive de buna purtare, dupa ce a executat 10 luni dintr-o sentinta de un an pentru furt.

e.  Refuzul unui proces public corect

Constitutia prevede un sistem judiciar independent; iar judecatorii si-au exercitat aceasta independenta. Cu toate acestea, sistemul juridic nu a beneficiat de increderea publicului referitor la tragerea la raspundere a judecatorilor si la faptul ca acestia nu deservesc interese politice.

A existat o perceptie generala privind existenta coruptiei in sistemul juridic. Unii observatori au remarcat unele imbunatatiri datorate impartirii aleatorii a cazurilor fiecarui judecator, dar au indicat si faptul ca au ramas, in continuare, numeroase modalitati de influentare a judecatorilor. Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM), organism independent in cadrul sistemului juridic, responsabil cu promovarea si disciplina judecatorilor si procurorilor, s-a declarat public impotriva programelor guvernamentale anticoruptie, inclusiv a campaniei de constientizare care infatisa justitia ca un stalp al societatii zguduit de acte de coruptie. Guvernul a accentuat importanta independentei sistemului juridic, dar, in acelasi timp, a indemnat CSM sa disciplineze membrii mai eficient pentru a intensifica administrarea cazurilor, pentru a creste standardele etice si pentru a rezolva in mod eficient cazurile de neglijenta. Unele ONG-uri au criticat alegerile secrete neasteptate pentru stabilirea unei noi conduceri a CSM ca fiind lipsite de transparenta. Capacitatea membrilor CSM de a-si pastra functiile locale, cum ar fi cele de presedinti de curti de apel, a ridicat, la randul sau, problema conflictelor de interese, limitand activitatea full-time la numai sase din cei 19 membri.

Legea stabileste un sistem judiciar pe patru nivele institutionale: instanta inferioara (judecatoria), instanta intermediara (tribunal), curtea de apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie. O Curte Constitutionala separata valideaza rezultatele electorale si ia decizii privind constitutionalitatea legilor, tratatelor, ordonantelor si regulamentelor interne ale Parlamentului. Fiecare tribunal are cate un Parchet. Instanta care are jurisdictie initiala intr-un caz este determinata de natura infractiunii si de functia pe care o poate avea un inculpat in cadrul serviciului public.

Procedurile de judecata

Procesele sunt deschise publicului. Legea nu prevede judecarea proceselor cu jurati. Legea prevede dreptul la asistenta juridica si la prezumtia de nevinovatie pana la emiterea hotararii finale de catre un tribunal. Legea cere guvernului sa puna la dispozitie un avocat pentru minorii implicati in cazuri penale; in practica, asociatiile barourilor locale au pus la dispozitie avocati celor fara posibilitati materiale, fiind rambursati de catre Ministerul Justitiei. Inculpatii au dreptul de a fi prezenti la proces, de a consulta un avocat in mod corespunzator, de a confrunta sau interoga martorii partii adverse si de a aduce martori si probe in favoarea lor. Inculpatii si avocatii acestora au acces la probe detinute de guvern care sunt relevante pentru cazurile respective. Atat reclamantii, cat si inculpatii, au dreptul de a face recurs.

Legea prevede anchetarea, de catre procurori civili, a infractiunilor comise de politia nationala. Procurorii militari s-au ocupat, in continuare, de cazuri militare care afecteaza „securitatea nationala”. Alte cazuri care afectau „securitatea nationala”, dar care nu erau de natura militara, au fost judecate de procurorii civili. Infractiunile comise de jandarmerie au intrat, in continuare, sub jurisdictie militara. Grupurile specializate pe problema drepturilor omului, nationale si internationale, au criticat modul in care s-au judecat cazurile in tribunalele militare, sustinand ca anchetele procurorilor militari au fost prea lungi fara motiv, partinitoare si adeseori indoielnice. Unii avocati au sustinut ca astfel de investigatii indelungi nu au facut decat sa discrediteze reputatia clientilor lor, in loc sa ii traga la raspundere pentru vreo ilegalitate reala.

Prizonierii si detinutii politici

Nu au existat informatii referitoare la prizonieri sau detinuti politici.

Ca urmare a caderii comunismului, nu a fost adoptata nicio lege pentru anularea sentintelor prizonierilor politici care au stat in inchisoare in timpul epocii comuniste; oamenii au fost nevoiti sa treaca printr-un proces indelungat de recurs pentru a-si radia dosarele penale constituite in timpul regimului comunist.

Proceduri si solutii judiciare civile

Tribunalele civile au functionat in fiecare jurisdictie din tara. Tribunalele civile nu folosesc jurii si functioneaza in mod asemanator tribunalelor penale. Victimele infractunilor penale pot cere daune civile fie in tribunale civile, fie in tribunale penale, dupa cum doresc. Acest lucru poate avea drept rezultat un proces combinat civil/penal care sa rezolve toate chestiunile care decurg din cazul penal. Tribunalele civile sunt gestionate de Ministerul Justitiei, iar magistratii intra in competenta CSM. Tribunalele civile au acelasi nivel de independenta ca tribunalele penale.

Problemele legate de sistemul tribunalelor civile au decurs, in principal, din lipsa de eficienta a acestora. Litigantii au intampinat, uneori, dificultati in aplicarea verdictelor civile, din cauza faptului ca procedurile de aplicare a ordinelor judecatoresti nu au fost practice si au dus la intarzieri.

Au fost platite daune administrative si judiciare pentru incalcarea drepturilor civile de catre agentiile guvernamentale.

Retrocedarea proprietatilor

In iulie 2005, guvernul a adoptat o lege pentru a imbunatati procesul de retrocedare a proprietatilor, proces care a evoluat lent dupa caderea comunismului. Legea clarifica procedurile de retrocedare si stabileste noi termene de depunere a cererilor si amenzi pentru oficialii care obstructionau acest proces; de asemenea, aceasta creeaza un fond de proprietate in valoare de  aproximativ 5 miliarde USD (14 miliarde RON) pentru compensarea celor ale caror proprietati nu puteau fi retrocedate in natura. Cu toate acestea, fondul nu a fost inca listat la bursa. Desi cele mai multe cazuri de retrocedare inca nu erau solutionate, ritmul retrocedarilor a crescut de-a lungul anului.

Cu toate acestea, organizatiile fostilor proprietari au afirmat ca retrocedarea proprietatilor a fost, in continuare, blocata de inertia de la nivel local. In unele cazuri, autoritatile locale au amanat sau au refuzat sa furnizeze documentatia necesara fostilor proprietari care depuneau cereri de retrocedare De asemenea, acestea au refuzat sa cedeze proprietati retrocedate fata de care autoritatile municipale sau judetene aveau un anumit interes. Fostii proprietari au declarat ca autoritatile centrale, reprezentate la nivel local de catre prefecti, nu au aplicat amenzi sau alte sanctiuni in mod uniform impotriva autoritatilor locale care nu au pus la dispozitie documentatia solicitata sau care nu au predat proprietatile retrocedate. Pe parcursul anului, au fost adoptate noi legi prin care se acordau puteri suplimentare Agentiei Nationale pentru Retrocedarea Proprietatilor (ANRP). Desi ANRP a amendat autoritatile locale din 23 din cele 42 de judete pentru ca nu au respectat legislatia referitoare la retrocedari, fostii proprietari au sustinut ca numarul real al primarilor care nu au respectat legea a fost mult mai mare. Aproape 7% dintre primari au fost amendati pentru ca nu au implementat legea privind retrocedarea proprietatilor. Anul trecut, amenzile s-au ridicat la aproximativ 974.000 USD (2.500.000 RON).

Numarul cererilor de retrocedare depuse a crescut semnificativ ca rezultat al legii din 2005. ANRP a anuntat ca guvernul a primit alte 600.000 de cereri pana la incheierea termenului limita stabilit pentru noiembrie 2005 pentru depunerea acestor cereri. Din cele 210.000 de cereri depuse inainte de adoptarea legii, ANRP a raportat solutionarea a 88.000 de cazuri pana la finele anului, iar aproximativ 35.000 de cereri au fost respinse.

Pe parcursul anului, guvernul nu a incurajat Biserica Ortodoxa Romana sa retrocedeze bisericile greco-catolice si proprietatile bisericesti confiscate de regimul comunist si date Bisericii Ortodoxe Romane (vezi sectiunea 2.c.).

f.          Amestecul arbitrar in viata privata, familie, locuinta sau corespondenta

Constitutia interzice astfel de actiuni, iar guvernul a respectat, in general, aceste interdictii in practica.

Legea permite interceptarea electronica, atat in cazurile penale, cat si in scopuri referitoare la securitatea nationala. In situatii exceptionale (atunci cand exista un pericol clar real la adresa securitatii nationale), institutiile guvernamentale pot initia interceptarea fara mandat judiciar. Cu toate acestea, ulterior inceperii acestei proceduri, trebuie depusa o cerere de autorizare in termen de 48 de ore. Desi codul de procedura penala stipuleaza ca mandatele pot fi emise numai de judecatori, in baza legii referitoare la securitatea nationala, un procuror poate autoriza emiterea unui mandat pentru o perioada initiala de sase luni, care poate fi extinsa pe o perioada nelimitata in intervale de cate trei luni, fara aprobare judiciara. Au existat informatii privind interceptari electronice folosite in afara acestor parametri legali.

Potrivit Romani CRISS, de-a lungul anului au existat, in continuare, operatiuni de evacuare a membrilor comunitatii rrome, atat in Bucuresti, cat si in alte localitati.

Pe 24 ianuarie, politia comunitara a sectorului 1 din Bucuresti, impreuna cu o echipa de interventii speciale, a demolat sapte case apartinand rromilor din Chitila, o suburbie a capitalei, aparent fara notificare scrisa prealabila. Trei rromi au fost agresati fizic, doi dintre acestia necesitand ingrijire medicala la spital. Aproximativ 50 dintre rromii evacuati nu au fost lasati sa-si ia bunurile din case. Operatiunea de demolare a avut loc la o temperatura de -15 Cº, iar numerosi adulti si copii au fost lasati afara, in ger. Potrivit primariei, scopul operatiunii a fost acela de a demola structurile construite ilegal pe domeniul public de catre familiile de rromi. Romani CRISS a ajutat familiile sa depuna plangere penala; cazul se afla in desfasurare la finele anului.

Pe 2 august, politia a executat un raid intr-o comunitate de rromi de la marginea orasului Cluj-Napoca, unde 10 case ale rromilor au fost incendiate. Se pare ca aceasta comunitate a mai facut obiectul altor doua raiduri, in noiembrie 2005. In timpul unui astfel de raid, se pare ca politia a agresat fizic trei femei. Sub pretextul perchezitiei in cautarea unor bunuri furate si suspecti penal, politia a confiscat bunuri, a agresat fizic cativa rromi, a evacuat locuitorii cu forta, a retinut barbatii la sectia de politie timp de sase ore, iar in cele din urma a incendiat toate casele rromilor. In decembrie 2005, Romani CRISS a depus la procuratura din Cluj o plangere impotriva agentilor de politie pentru abuz si distrugerea proprietatii rezultate in urma incidentelor din noiembrie 2005. Romani CRISS s-a plans ca nici victimele, nici martorii, nu fusesera inca citati pentru a depune marturie.

Potrivit Romani CRISS, pe 7 august, primaria din Piatra Neamt, in colaborare cu politia, jandarmeria si politia comunitara locala, a evacut 35 de familii de rromi (250 de persoane) dintr-un bloc de locuinte. Potrivit politiei, evacuarea a fost necesara pentru repararea cladirii. In timpul evacuarii, un membru al politiei comunitare a agresat fizic o femeie in varsta. Autoritatile nu au oferit locuinte provizorii familiilor evacuate.

Cele mai multe dintre cele 40 de familii rrome evacuate in Tulcea, in luna mai 2005, au continuat sa locuiasca in aer liber, la rude sau intr-o cladire darapanata din zona respectiva, in asteptarea solutionarii unui recurs la decizia de evacuare inaintat unui tribunal local. Un alt proces care ataca decizia de evacuare era in derulare. Aproximativ 250 de rromi evacuati in Zalau, in februarie si martie 2005, au fost mutati in zone mizere, lipsite de accesul la apa, incalzire, electricitate sau la sistemul de canalizare. In martie, in urma discutiilor cu reprezentanti ai unei ONG locale, autoritatile locale au anuntat un plan de stramutare a rromilor evacuati fie intr-o fosta ferma avicola din afara orasului, fie intr-o centrala electrica scoasa din folosinta. Datorita presiunilor facute de Romani CRISS, planul nu a fost implementat.

Pentru implementarea unui plan urbanistic de renovare a centrului istoric Lipscani din Bucuresti, in 2005 autoritatile au evacuat rromi care locuiau in acea zona, oferind in schimb ajutor financiar si compensatii minime. Desi, in unele cazuri, autoritatile au oferit alte locuinte celor evacuati, ofertele au fost considerate inadecvate din cauza vecinatatii cu zone industriale, a conditiilor de trai mizere sau a probabilitatii segregarii de facto de societate.

In august 2005, Consiliul National pentru Combatarea Discriminarii (CNCD) a amendat primaria din Miercurea Ciuc, judetul Harghita, cu aproximativ 1.560 USD (4.000 RON) pentru operatiunea de evacuare fortata, din anul 2004, a unui numar de 140 de rromi si pentru stramutarea acestora intr-o zona de risc, in apropierea unei unitati de prelucrare a deseurilor. Rromii nu au avut la dispozitie alte locuinte si au continuat sa locuiasca in acea zona. Procesul intentat de Romani CRISS vice-primarului din Miercurea Ciuc pentru limitarea drepturilor omului se afla in derulare. In urma unei alte plangeri inaintate de Romani CRISS autoritatilor locale, Directia de Sanatate a Judetului Harghita a hotarat ca acea zona pune in pericol sanatatea rromilor.

Sectiunea 2 Respectarea libertatilor civile, incluzand:

a. Libertatea de expresie si libertatea presei

Constitutia prevede libertatea de expresie si a presei, iar guvernul a respectat, in general, aceste drepturi in practica. Jurnalistii si persoanele fizice au putut, in general, sa critice autoritatile guvernamentale, inclusiv cele de nivel inalt. Violenta si amenintarile la adresa jurnalistor s-u diminuat in mod substantial, desi anchetele asupra incidentelor din anii trecuti au avansat lent.

Au existat cazuri izolate de intimidare, cenzurare sau atac impotriva jurnalistilor, de catre autoritati, dar cu o frecventa mai redusa decat in anii precedenti.

Legislatia care restrictiona libertatea de expresie a continuat sa provoace ingrijorare in randul presei si al ONG-urilor. Delictul referitor la calomnierea autoritatilor se pedepsea cu amenda, dar amendamentele aduse la codul de procedura penala – care au intrat in vigoare pe 11 august – au eliminat natura penala a calomnierii, insultei si defaimarii statului.

Guvernul a colaborat cu mass-media si cu reprezentantii ONG-urilor pentru a face mai transparenta alocarea publicitatii din fonduri publice, rezultatul constand in modificari ale legislatiei si in crearea unui site internet dedicat publicitatii din fonduri publice. Aceste negocieri au avut loc in urma unei decizii judecatoresti din anul 2004 a Curtii de Apel Bucuresti, conform careia guvernul trebuie sa furnizeze ONG-ului Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) informatii privind contractele de publicitate.

Presa independenta a fost mai activa decat in anii precedenti si a exprimat o varietate de opinii fara restrictii.

Parlamentarii si aliatii lor politici au detinut numeroase institutii de presa din provincie, iar tonul editorial al acestor institutii a reflectat, in mod frecvent, punctele de vedere ale proprietarilor acestora.

In anii anteriori, presa a semnalat cateva cazuri in care jurnalistii care filmau sau relatau despre diferite evenimente oficiale au fost agresati de cei filmati. Astfel de incidente au avut loc in locuri publice, iar presa a relatat ca jandarmii si politia nu au intervenit in mod frecvent. Potrivit unui raport al Agentiei de Monitorizare a Presei, publicat in luna ianuarie, numarul atacurilor directe si brutale impotriva jurnalistilor in intreaga tara a scazut in comparatie cu alti ani. Cu toate acestea, autoritatile publice si politicienii au fost, in continuare, raspunzatori pentru numeroase cazuri de hartuire; totusi, informatiile referitoare la cazuri de amenintare au fost mai putin numeroase decat in anii precedenti.

In februarie, persoane neidentificate au incendiat usa de la intrarea casei jurnalistei Ileana Firtuescu, redactor-sef al saptamanalului Informatia din Petrosani. Firtuescu si familia acesteia au semnalat faptul ca au primit si amenintari cu moartea. ONG-ul Agentia de Monitorizare a Presei a cerut politiei sa ancheteze cazul, dar aceasta nu a putut identifica niciun suspect. La momentul primirii amenintarilor, Firtulescu investiga crima organizata, precum si cazul unui fost politist corupt. 

In martie, politia din Targu Mures a confiscat publicatia de limba maghiara Europai Ido pentru articolele in sprijinul autonomiei regionale. Politia a sustinut ca publicatia aducea atingere securitatii nationale, dar activistii media au clasificat masura drept un act de cenzura.

In iulie, ONG-urile pe probleme de media au protestat impotriva amenintarilor telefonice ale lui Vasile Paun, director adjunct al Serviciului de Informatii al Armatei, impotriva lui Doru Dragomir, reporter al cotidianului Ziua. Inregistrat de jurnalist, Paun a amenintat ca il va distruge, spunand ca jurnalistul va plati pentru articolele sale.

In august, o echipa a postului de televiziune Antena 1 filma un reportaj referitor la asa-numitii „baroni locali” orasul Giurgiu. In timp ce filmau, pe domeniul public, in afara unei ferme care se pare ca apartinea primarului orasului Giurgiu, Lucian Iliescu, sotia primarului, Smaranda Iliescu, i-a atacat pe jurnalisti si a incercat sa smulga caseta din camera de luat de vederi. Membru al Partidului Democrat din coalitia aflata la guvernare, primarul Lucian Iliescu a declarat presei ca intregul incident a fost menit sa ii distruga imaginea.

Au existat cazuri in care reprezentanti ai presei au fost arestati sau audiati de catre autoritati pentru ca au folosit informatii secrete aflate in urma unor scurgeri de informatii.

Pe 17 februarie, Marian Garleanu, corespondentul local al cotidianului Romania Libera in Vrancea, a fost arestat in legatura cu informatii secrete provenite de la Ministerul Apararii. Acesta a fost eliberat dupa doua zile, dupa ce Curtea de Apel a admis o cerere din partea avocatului sau, dar acuzatiile aduse impotriva sa erau valabile la finele anului. In acest caz au fost anchetati si alti jurnalisti.

Pe 22 februarie, procurorii locali din Focsani l-au acuzat pe jurnalistul Sebastian Oancea, de la cotidianul Ziua, de posesie a acelorasi documente militare secrete aflate in posesia lui Marian Garleanu, pe care si Oancea a ales sa nu le publice. Acuzatiile aduse impotriva lui Oancea erau valabile la finele anului.

Pe 28 martie, jurnalistii si activistii media au protestat impotriva anchetei legale referitoare la cazul scurgerilor de informatii si a amenzilor aplicate de autoritati impotriva a patru dintre jurnalistii implicati in acest caz. Doi dintre acestia au facut recurs si au castigat, iar ceilalti doi au fost nevoiti sa plateasca amenda in valoare de aproximativ 500 USD (1.500 RON) fiecare.

Pe parcursul anului, nu au existat evolutii relevante ale cazurilor din anii anteriori referitoare la violenta impotriva jurnalistilor. Cu toate acestea, politia din Hunedoara a afirmat ca i-a descoperit pe atacatorii celor doi jurnalisti din  Petrosani care relatasera despre coruptia din sectorul minier; ancheta politiei a durat trei ani. Cazul era in derulare la tribunal la finele anului.

In august, jurnalista Brindusa Armanca a castigat un proces intentat fostului sau angajator, postul public de televiziune TVR, finalizat dupa doi ani. Armanca a fost concediata dupa ce a declarat, in mod public, faptul ca regulamentele postului pentru angajati incalcau constitutia si Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Conducerea TVR a sustinut ca Armanca a incalcat politica interna prin faptul ca a facut declaratii critice la adresa angajatorului. Cu toate acestea, Armanca a sustinut ca regulile TVR i-au incalcat dreptul la libertatea de expresie. In urma acestui incident, ONG-urile pe probleme de presa au protestat si au cerut televiziunii publice sa-si reanalizeze politicile care „restrictioneaza dreptul angajatilor la libera exprimare” si care interfereaza cu natura publica a institutiei. Curtea de Apel din Timisoara a ordonat TVR sa o reangajeze pe Armanca si sa-i plateasca daune in valoare de peste 38.000 USD (100.000 RON). Armanca a cerut ca banii sa nu fie platiti din bugetul TVR, ci de conducerea postului care a concediat-o. Acesta a fost cel de-al cincilea proces rezultat in urma concedierii jurnalistei.

In februarie, o curte de apel a achitat un colaborator al uneia dintre revistele legionarilor, Gazeta de Vest – cu sediul in Timisoara –, in urma unui proces indelungat. In 2003, acesta fusese condamnat la 30 de luni de inchisoare pentru diseminarea de simboluri de propaganda fascista si national-sovinista. Curtea de Apel si-a motivat decizia de achitare pe libertatea de expresie si de asociere, argumentand ca nu este interzisa exprimarea opiniilor sau credintelor despre doctrina sau miscarea legionara. La proces, liderul Miscarii Legionare a venit imbracat in costum legionar pentru a depune marturie in favoarea inculpatului.

Libertatea pe Internet

Nu au existat restrictii guvernamentale privind folosirea Internetului sau informatii privind monitorizarea, de catre guvern, a postei electronice sau a forumurilor de discutii de pe Internet. Internetul a fost disponibil in intreaga tara, oamenii avand acces la conexiuni atat dial-up, cat si broadband. Unele comunitati mai mici si zonele rurale nu au avut infrastructura necesara pentru a sustine accesul la Internat, dar acest lucru a fost destul de rar. Principalul obstacol in calea asigurarii accesului la Internet a fost costul conexiunii la Internet la domiciliu, desi costurile au fost din ce in ce mai reduse datorita concurentei. Au existat Internet café-uri in orasele din intreaga tara.

Libertatea academica si evenimentele culturale

Nu au existat restrictii din partea guvernului referitoare la libertatea academica si la evenimentele culturale.

b. Libertatea de intrunire si asociere pasnica

Libertatea de intrunire

Legea prevede libertatea de intrunire, iar guvernul a respectat, in general, acest drept in practica.  Legea stipuleaza ca cetatenii neinarmati se pot intruni in mod pasnic, dar prevede ca intalnirile sa nu se amestece cu alte activitati sociale sau economice si sa nu aiba loc in apropierea unor centre cum ar fi spitale, aeroporturi sau instalatii militare. Organizatorii intrunirilor publice trebuie sa ceara permisiunea primariei localitatii unde va avea loc intrunirea, in scris, cu trei zile inainte.

Libertatea de asociere

Constitutia prevede libertatea de asociere, iar guvernul a respectat, in general, acest drept in practica. Legea interzice ideologiile, organizatiile si simbolurile fasciste, comuniste, rasiste sau xenofobe (cum ar fi statuile criminalilor de razboi amplasate pe domeniul public). Partidele politice trebuie sa aiba cel putin 25.000 de membri pentru a avea statut legal, numar criticat de unele ONG-uri ca fiind prea mare.

In februarie, Parlamentul a adoptat o lege care stipuleaza ca primarii si oficialii locali care isi schimba afilierea politica dupa alegeri isi vor pierde functiile in care au fost alesi. Legea a intrat in vigoare in august. Asociatia Pro Democratia si alte ONG-uri importante s-au opus legii, sustinand ca aceasta incalca atat libertatea de asociere, cat si dreptul fundamental al cetatenilor de a-si alege conducatorii.

c.         Libertatea de religie

Constitutia prevede libertatea de religie, iar guvernul a respectat, in general, acest drept in practica; cu toate acestea, au existat cateva restrictii, iar unele grupuri religioase minoritare au continuat sa sustina, in mod credibil, ca autoritatile guvernamentale si clerul ortodox roman le-au impiedicat prozelitismul si au intervenit in alte activitati religioase derulate de acestea.

Guvernul cere grupurilor religioase sa se inregistreze; cu toate acestea, nu a existat o procedura clara de inregistrare; din aceasta cauza, a fost aproape imposibil ca unele grupuri sa obtina statut oficial potrivit legii.

Guvernul confera statut religios oficial unui numar de 18 religii. Numai aceste religii recunoscute au dreptul sa primeasca sprijin financiar din partea statutului. Religiile recunoscute au dreptul de a infiinta scoli, de a primi fonduri de la stat pentru a construi biserici, de a plati salarii clerului, de a subventiona locuintele clerului, de a difuza programe religioase la radio si televiziune, de a solicita licente de emisie pentru frecvente confesionale si de a se bucura de scutire de taxe. De asemenea, guvernul a inregistrat unele grupuri religioase fie ca fundatii religioase si caritabile, fie ca asociatii culturale non-profit.

Pe 14 decembrie, Parlamentul a adoptat o noua lege a cultelor, in ciuda criticilor nationale si internationale aduse propunerii de lege. Legea discrimineaza minoritatile religioase mai mici si ridica obstacole pentru numeroase astfel de grupuri in obtinerea recunoasterii oficiale care religii. Noua lege prevede un prag numeric de 0,1% din populatie – aproximativ 22.000 de oameni – pentru obtinerea statutului de „religie”. Mai mult, religiile minoritare trebuie sa astepte timp de 12 ani pentru a fi eligibile pentru statutul oficial. Organizatii ale societatii civile au recomandat eliminarea ambelor prevederi. Parlamentul a adoptat, in acelasi timp, un amendament care interzice actele de „defaimare religioasa” si de „ofensa publica adusa simbolurilor religioase”. ONG-urile si CNCD si-au exprimat ingrijorarea ca aceasta dispozitie ar putea restrictiona libertatea de expresie si de constiinta. In ciuda criticilor, Presedintele a semnat legea la sfarsitul lunii decembrie.

Tensiunile dintre Biserica Greco-Catolica si autoritatile locale din Pesceana, judetul Valcea, au continuat. In ianuarie 2005, consiliul local al comunei Pesceana a interzis inregistrarea unei parohii greco-catolice si activitatea bisericii greco-catolice in localitate. In urma unei plangeri inaintate de un grup de ONG-uri, CNCD a hotarat ca deciziile consiliului local sunt discriminatorii si l-a mustrat la sfarsitul lunii august 2005. Ulterior, preotului bisericii greco-catolice si membrilor bisericii li s-a interzis accesul, in mod repetat, la cimitirul din localitate. Pe 19 ianuarie, o hotarare judecatoreasca a decis ca preotul bisericii greco-catolice trebuie sa aiba acces la cimitir. Ulterior, Biserica Ortodoxa Romana a facut recurs, care se afla in derulare la finele anului. In aprilie si mai, primaria din Pesceana a refuzat sa emita o autorizatie de constructie pentru ridicarea unei biserici greco-catolice, cerand parohiei greco-catolice sa respecte cerintele legale din timpul epocii comuniste, care, din punct de vedere tehnic, au ramas in vigoare, dar, in practica, au fost anulate de constitutie si de alte legi ulterioare. De asemenea, Biserica Greco-Catolica s-a plans de atitudinea ostila a prefectului de Valcea fata de congregatia greco-catolica din Pesceana si de transferul ilegal al doua cimitire catre Biserica Ortodoxa Romana, de catre consiliul local.

Legea nu interzice si nici nu pedepseste intrunirile religioase pasnice; cu toate acestea, mai multe grupuri religioase minoritare s-au plans din nou ca, in diferite ocazii, autoritatile locale si preotii ortodocsi au impiedicat desfasurarea activitatilor religioase, chiar si atunci cand organizatorilor lor li se eliberasera autorizatii in acest sens. Biserica Adventista de Ziua a Saptea si Biserica Baptista au semnalat dificultati in obtinerea aprobarii privind utilizarea salilor publice pentru activitati religioase, in urma presiunii preotilor ortodocsi. In unele cazuri, preotii ortodocsi au instigat localnicii impotriva activitatilor desfasurate de Biserica Adventista de Ziua a Saptea, de Biserica Baptista, de Biserica Greco-Catolica si de membrii Martorilor lui Iehova. Presa si grupurile religioase minoritare au continuat sa relateze despre clerici ortodocsi romani care hartuiau membrii altor culte, cum ar fi cazul in care elevi ne-ortodocsi au fost obligati sa asiste la orele de religie ortodoxa sau cel in care membrilor unor culte le-a fost interzis prozelitismul in apropierea bisericilor ortodoxe.

Desi majoritatea grupurilor religioase minoritare au semnalat faptul ca au primit fara dificultate autorizatii de constructie pentru ridicarea unor lacase de cult, Martorii lui Iehova, Biserica Baptista, Biserica Adventista de Ziua a Saptea si Biserica Greco-Catolica au semnalat intarzierea eliberarii acestor autorizatii de catre autoritatile locale.

Cateva grupuri religioase s-au plans in mod credibil ca, in unele cazuri, politia locala si autoritatile administrative au sprijinit, uneori in mod tacit, campaniile violente impotriva prozelitismului. In ianuarie si martie 2005, membrii Martorilor lui Iehova au fost agresati fizic de locuitorii din Dofteana, iar politia nu i-a protejat. Pe 4 februarie, doi membri ai Martorilor lui Iehova au fost agresati de un preot ortodox din acelasi oras. Cand acestia au depus o plangere la politia locala, agentii de politie i-au indemnat sa nu se intoarca in Dofteana.

Pe parcursul anului, Biserica Greco-Catolica a fost impiedicata sa construiasca o biserica pe propriul teren in Certeze, judetul Satu Mare, din cauza obstacolelor si harturii de catre Biserica Ortodoxa Romana si de catre autoritatile locale. In urma interventiei unui preot ortodox, consiliul local a refuzat cererea Bisericii Greco-Catolice de obtinere a unei autorizatii de constructie a unei noi biserici. Refuzul s-a datorat faptului ca Biserica Greco-Catolica a renuntat la o cerere de retrocedare a unei biserici locale care fusese in proprietatea sa in timpul regimului comunist, pentru a elimina tensiunile locale.

In unele localitati, activitatile grupurilor religioase, cum ar fi programele de caritate in orfelinate si adaposturi, au fost percepute ca fiind adresate credinciosilor Bisericii Ortodoxe Romane, rezultand astfel unele conflicte. Membrii Bisericii Greco-Catolice, Martorii lui Iehova, Biserica Baptista, Biserica lui Hristos a Sfintilor din Ziua din Urma si Biserica Adventista de Ziua a Saptea au semnalat, in continuare, astfel de cazuri.

Pe 11 iulie, CEDO a luat nota de un acord incheiat intre guvern, pe de o parte, si organizatia Martorii lui Iehova si 14 Martori ai lui Iehova, care depusesera plangeri la CEDO impotriva guvernului, pe de alta parte. In baza acordului, guvernul va plati organizatiei Martorii lui Iehova aproximativ 15.000 USD (39.000 RON). Grupul a sustinut ca, desi Curtea Suprema de Justitie a recunoscut statutul Martorilor lui Iehova ca religie, in anul 2000, guvernul a refuzat sa respecte decizia curtii, pana in 2003. Cei 14 reclamanti au sustinut ca guvernul a refuzat sa-i scuteasca de satisfacerea stagiului militar date fiind convingerile religioase care le interzic orice forma de activitate militara. Ca parte a acordului, guvernul a fost de acord sa retraga toate recursurile la hotararile luate in tribunalele nationale care fusesera in favoarea reclamantilor.

Membrii comunitatii de ceangai romano-catolici, care vorbesc un dialect al limbii maghiare, s-au plans, in mod repetat, de faptul ca nu au putut tine slujbe religioase in limba maghiara, in cadrul comunitatii locale, din cauza opozitiei Episcopiei Romano-Catolice Iasi. In august 2005, comunitatea de ceangai a inaintat o plangere la CNCD care, in octombrie 2005, a decis ca refuzul permisiunii de a tine slujbe religioase in limba materna reprezinta o restrictie a libertatii de religie. Desi episcopia a renuntat la intentia initiala de a ataca hotararea CNCD in instanta, comunitatea de ceangai a fost, in continuare, privata de serviciile religioase in limba maghiara.

Preotii ortodocsi au refuzat sa permita Bisericii Greco-Catolice, Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea si Bisericii lui Hristos a Sfintilor Zilei din Urma sa isi immormanteze membrii in cimitire religioase sau laice. Pe parcursul anului, astfel de interdictii au fost semnalate in numeroase comunitati din intreaga tara.

Inainte de luna februarie, numai religiile recunoscute au avut dreptul sa acorde asistenta religioasa in inchisori; regulamentele privind asistenta religioasa in inchisori interziceau, de asemenea, prozelitismul. Preotul inchisorii – care era, intotdeauna, un membru al Bisericii Ortodoxe Romane – raspundea de coordonarea asistentei religioase in inchisori. Unele ONG-uri au semnalat faptul ca detinutii au fost presati sa nu isi schimbe religia si ca, in numeroase cazuri, preotii ortodocsi au participat la intalnirile dintre detinuti si reprezentantii altor religii. Grupurile religioase minoritare recunoscute, inclusiv Martorii lui Iehova si Biserica Adventista de Ziua a Saptea, au sustinut ca preotii ortodocsi le-au interzis accesul in unele penitenciare. De exemplu, preotii ortodocsi ai inchisorilor din Gherla, judetul Cluj, si Aiud, judetul Alba, au refuzat accesul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea in penitenciarele lor.

In august 2005, CNCD a decis ca unele prevederi din legea privind clericii militari – care permite religiilor recunoscute sa aiba clerici militari pregatiti pentru a acorda asistenta religioasa detinutilor – si ale acordului dintre Ministerul Justitiei si Biserica Ortodoxa Romana referitor la asistenta religioasa in penitenciare – sunt discriminatorii fata de religiile minoritare, iar CNCD a recomandat eliminarea acestora. Pe 17 februarie, Ministerul Justitiei a schimbat regulamentele referitoare la asistenta religioasa in centrele de detentie. Noile regulamente prevad accesul nerestrictionat al religiilor si asociatiilor religioase recunoscute la orice centru de detentie, chiar daca asistenta acestora nu este solicitata in mod deosebit. De asemenea, regulamentele stipuleaza ca reprezentantii inchisorii care raspund de asistenta religioasa sa nu fie preoti sau reprezentanti ai vreunui cult.

Atat organizatiile publice, cat si cele private, au permis, adeseori, doar accesul preotilor ortodocsi pentru acordarea asistentei religioase in spitalele, orfelinatele si adaposturile pentru batrani pe care le administrau.

Doar religiile recunoscute oficial au dreptul de a preda religia in scolile publice. Cu toate acestea, cateva grupuri religioase minoritare recunoscute, inclusiv Biserica Adventista de Ziua a Saptea, Biserica Greco-Catolica, Biserica Baptista si Martorii lui Iehova, s-au plans ca nu si-au putut preda religia in scolile publice. Participarea la astfel de cursuri este optionala; cu toate acestea, Biserica Baptista si Biserica Greco-Catolica au semnalat cazuri de copii care au fost obligati sa participe la cursurile de religie ortodoxa.

In noiembrie, ca reactie la o plangere depusa de organizatie neguvernamentala cu sediul in Buzau, CNCD a cerut Ministerului Educatiei sa elimine simbolurile religioase din scoli, cu exceptia salilor de clasa in care se predau cursurile de religie. Pe 12 decembrie, Ministerul Educatiei a decis ca parintii, comunitatile locale si conducerea scolii au putere de decizie privind prezenta sau absenta icoanelor din salile de clasa.

Legea retrocedarii din iulie 2005 permite cultelor sa solicite retrocedarea proprietatilor nationalizate care gazduiesc scoli, spitale sau institutii culturale. Desi implementarea acestei legi a fost o problema pe parcursul anului trecut, au fost inregistrate unele progrese, in special cu privire la retrocedarea proprietatilor religioase. De-a lungul anului, ANRP a retrocedat cultelor peste 500 de proprietati, in raport cu cele aproximativ 1.000 retrocedate in perioada martie 2003-decembrie 2005. Anul trecut, ANRP a analizat peste 1.200 de cereri de retrocedare din partea cultelor.

Retrocedarea proprietatilor a fost deosebit de importanta pentru Biserica Greco-Catolica, deoarece toate proprietatile acesteia, inclusiv biserici, au fost confiscate in timpul regimului comunist. Cele mai multe biserici greco-catolice au fost date Bisericii Greco-Catolice, dupa unificarea fortata din 1948, iar numeroase proprietati ale Bisericii Greco-Catolice au fost confiscate de guvern. Pe parcursul anului, guvernul a inregistrat progrese lente in ceea ce priveste retrocedarea proprietatilor bisericesti controlate de stat. Din 2003, guvernul a retrocedat 151 din totalul de 6.723 de proprietati solicitate de Biserica Greco-Catolica.

Biserica Ortodoxa Romana s-a opus, in continuare, retrocedarii proprietatilor obtinute in urma fuziunii fortate cu Biserica Greco-Catolica, din 1948. Legea retrocedarilor se referea numai la retrocedarea proprietatilor aflate sub controlul statutului, dar o lege din iunie 2005 permite Bisericii Greco-Catolice sa apeleze la justitie ori de cate ori dialogul bilateral intre Biserica Greco-Catolica si Biserica Ortodoxa Romana cu privire la retrocedarea bisericilor esueaza. Desi aceasta lege a fost invocata, iar unele cazuri au fost solutionate in favoarea Bisericii Greco-Catolice, astfel de procese au fost, de obicei, indelungate.

In noiembrie 2005, Biserica Ortodoxa Romana a retrocedat Bisericii Greco-Catolice o catedrala din Oradea, in urma presiunilor directe din partea oficialilor romani de rang inalt. Pe 17 februarie, in Satu Mare, dupa 16 ani de procese si amanari, autoritatile au pus in aplicare o hotarare judecatoreasca prin care o catedrala era retrocedata Bisericii Greco-Catolice. In decembrie, Biserica Ortodoxa a retrocedat o biserica greco-catolica importanta din Bucuresti, dupa un proces care a durat 16 ani si care s-a finalizat cu o hotarare judecatoreasca in favoarea Bisericii Greco-Catolice. Cu toate acestea, in general, Biserica Greco-Catolica a inregistrat progrese limitate in ceea ce priveste recuperarea proprietatilor de la Biserica Ortodoxa Romana. Pana in prezent, Biserica Ortodoxa Romana a retrocedat mai putin de 200 din cele aproximativ 2.600 de biserici si manastiri greco-catolice, pe care le-a obtinut in urma unirii fortate din 1948. Cu exceptia ierarhilor Mitropoliei Ortodoxe a Banatului, toti ceilalti reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romane s-au opus retrocedarii bisericilor greco-catolice si au refuzat sa inapoieze proprietatile, chiar si atunci cand au existat hotarari judecatoresti in acest sens. In Bogdan Voda, judetul Maramures, preotul ortodox a instigat populatia locala sa se opuna fizic retrocedarii unei bisericii pe care Biserica Greco-Catolica o castigase in instanta, in anul 2000. In februarie, Biserica Greco-Catolica a depus o plangere la Ministerul Justitiei, pe baza imposibilitatii de a pune in aplicare hotararea judecatoreasca din cauza opozitiei preotului ortodox. Ministerul Justitiei a respins plangerea intrucat era in afara competentei sale, cerand Patriarhiei Ortodoxe sa ancheteze propriul comportament ilegal si sa raspunda astfel Bisericii Greco-Catolice.

O comisie mixta ortodoxa-greco-catolica – ineficienta, de multa vreme, in solutionarea problemei retrocedarii bisericilor greco-catolice – este inactiva din 2004. In iulie, ierarhii greco-catolici au refuzat o initiativa guvernamentala de organizare a unei intalniri intre reprezentanti ortodocsi si greco-catolici, invocand absenta rezultatelor concrete a dialogului bilateral din ultimii ani. Pe 5 iulie, Sfantul Sinod al Mitropoliei Ortodoxe din Cluj, Alba, Crisana si Maramures a publicat un comunicat prin care critica actiunile intense de prozelitism anti-ortodox ale Bisericii Greco-Catolice, solicitand adoptarea unei legi pentru solutionarea disputei dintre cele doua biserici privind bisericile si proprietatile bisericesti. Biserica Ortodoxa Romana a strans semnaturi in sprijinul unui astfel de proiect de lege, care ar lua in considerare numarul de credinciosi al fiecarui cult pentru a determina proprietatile care ar trebui retrocedate Bisericii Greco-Catolice.

Pe 19 iulie, Biserica Greco-Catolica a reiterat ca guvernul era obligat sa adopte o lege pentru retrocedarea fostelor biserici si proprietati greco-catolice catre Biserica Greco-Catolica. In octombrie, Sfantul Sinod al Bisericii Greco-Catolice a inaintat o scrisoare Presedintelui Basescu, repetand cererea de restituire a unui numar de catedrale si foste biserici greco-catolice in localitatile in care Biserica Ortodoxa Romana avea doua biserici, precum si dispunerea organizarii de slujbe religioase alternative in localitatile cu o singura biserica. De asemenea, in scrisoare se solicita retrocedarea proprietatilor Bisericii Greco-Catolice aflate, in prezent, sub controlul statului. Presedintele Basescu nu raspunsese la aceasta scrisoare pana la finele anului.

Biserica Ortodoxa Romania a continuat sa demoleze biserici greco-catolice, sub varii pretexte, incercand, de asemenea, alte metode pentru impiedicarea retrocedarii acestora. Pe 9 mai, pe baza instructiunilor primite de la Biserica Ortodoxa Romana, o echipa de muncitori a demolat o parohie greco-catolica in Taga, judetul Cluj, in ciuda unei hotarari guvernamentale prin care se interzicea demolarea sau constructia unei noi biserici. Initial, Biserica Ortodoxa incercase sa construiasca o biserica noua in jurul vechii biserici greco-catolice, pentru a evita retrocedarea proprietatii catre Biserica Greco-Catolica. Un incident similar a avut loc in Ungheni.

Bisericile maghiare, inclusiv Bisericile Reformata Protestanta, Romano-Catolica, Evanghelica si Unitariana maghiare, au revendicat cateva proprietati importante. Din anul 2003, bisericile maghiare au primit 534 din cele aproximativ 2.700 de proprietati solicitate in baza legii privind retrocedarea proprietatilor religioase.

In Oradea, Biserica Reformata Maghiara, municipalitatea si Biserica Ortodoxa Romana au continuat disputa cu privire la un teren folosit ca loc de joaca, aflat in vecinatatea liceului Bisericii Reformate. Municipalitatea a dat terenul unei biserici ortodoxe din apropiere, fara a lua scoala in considerare, masura pe care etnicii maghiari au calificat-o drept discriminatorie impotriva bisericii. Etnicii maghiari au sustinut, de asemenea, ca parohia ortodoxa locala a intensificat conflictul prin faptul ca a incuiat terenul pe timpul verii, in 2005, interzicand orice fel de acces.

Legea din 2005 care amenda legea privind retrocedarea proprietatilor religioase si etnice a creat o gama mai larga de proprietati revendicabile si de compensatii pentru cladirile demolate. Aceasta legislatie a fost benefica pentru comunitatea evreiasca, care a revendicat peste 3.700 de proprietati.

Abuzuri si discriminari ale societatii

Potrivit ultimului recensamant, din 2002, populatia evreiasca numara 5.785 de persoane. Manifestarile antisemite, inclusiv acte de vandalism impotriva lacasurilor evreiesti, au continuat. In numeroase astfel de cazuri, Federatia Comunitatilor Evreiesti a informat autoritatile, dar, de cele mai multe ori, atacatorii nu au fost identificati. ONG-ul Centrul pentru Monitorizarea Antisemitismului a observat ca autoritatile au avut tendinta sa minimizeze astfel de incidente, punand, adeseori, actele de vandalism fara dovezi pe seama copiilor, a betivilor sau a persoanelor cu dizabilitati mentale.

Pe 20 ianuarie, politia a arestat un tanar in varsta de 20 de ani pentru ca a aruncat cu pietre in fereastra Teatrului Evreiesc din Bucuresti. Potrivit rapoartelor politiei, tanarul era, se pare, bolnav mental, fiind spitalizat intr-o clinica specializata.

Pe 24 martie, persoane neidentificate au vandalizat 20 de morminte din cimitirul evreiesc din Resita, cauzand pagube in valoare de aproximativ 45.000 USD (115.000 RON). Federatia Comunitatilor Evreiesti a informat autoritatile, dar atacatorii nu au fost identificati.

In noaptea zilei de 5 mai, doi minori au desenat svastici pe zidurile bisericii luterane din Cluj. Politia i-a amendat pe cei doi minori, iar Biserica Luterana a depus si ea plangere, sustinand ca atacatorii au adus ofensa unui cult. Biserica Luterana a speculat ca actul a fost legat de faptul ca, in 2005, guvernul israelian a recunoscut unul dintre pastorii bisericii, care a ascuns evrei in biserica in timpul ocupatiei naziste. Cazul se afla in derulare.

In mai, svastici si graffiti antisemite au aparut pe zidurile unei case din Bucuresti. Autorii nu au fost identificati.

Pe 17 si 18 iunie, noi svastici au fost gasite pe cateva cladiri din centrul orasului Cluj, in special pe cladirile legate de minoritatea etnica maghiara, inclusiv o biserica si liceul de limba maghiara „Bathory Istvan”.

In noiembrie 2005, in Suceava, au fost gasite svastici si sloganuri antisemite pe morminte in doua cimitire, pe zidurile unei scoli profesionale si pe un bloc din vecinatate. Politia a realizat o ancheta si a acuzat patru presupusi atacatori, in decembrie, pentru vandalizarea cimitirelor; doi dintre acestia au fost acuzati si de diseminarea de simboluri fasciste, rasiste si xenofobe.

Presa extremista a continuat sa publice articole antisemite. Legionarii (Garda de Fier) – grup extremist nationalist, antisemit si pro-nazist – a continuat sa republice carti instigatoare din perioada interbelica. In februarie, o curte de apel a achitat un colaborator al unei reviste legionare de acuzatiile de diseminare de propaganda si simboluri fasciste (vezi sectiunea 2.a.).

In decursul anului, au fost exprimate opinii si atitudini antisemite in timpul unor talk show-uri la posturi de televiziune private, cum ar fi Antena 1, National TV, DTV si Pro TV.

Extremistii au continuat sa nege, public, existenta Holocaustului in tara sau faptul ca liderul statului din perioada celui de-al doilea razboi mondial a participat la atrocitatile Holocaustului pe teritorii administrate de Romania. Au fost organizate, in continuare, slujbe religioase in biserici ortodoxe, in memoria liderilor legionari. Marsul anual organizat in memoria fondatorului miscarii legionare, Corneliu Zelea Codreanu, a avut loc la Tancabesti, pe 5 noiembrie.

Pe 1 iunie, trei organizatii si partide nationaliste – Vatra Romaneasca, Liga Maresalul Antonescu si Partidul Stangii Unite – au sponsorizat o slujba religioasa publica pentru a comemora 60 de ani de la moartea lui Ion Antonescu. Antonescu a fost dictatorul roman din perioada celui de-al doilea razboi mondial, raspunzator pentru numeroase atrocitati impotriva evreilor romani. Federatia Comunitatilor Evreiesti a depus o plangere impotriva celor trei sponsori ai evenimentului, in baza legii care interzice propaganda rasista, xenofoba si pro-nazista, precum si organizatiile care disemineaza astfel de idei. Politia a trimis plangerea la procurorul Inaltei Curti de Casatie si Justitie; pana la finele anului, nu a fost semnalata nicio masura.

In septembrie 2005, persoane neidentificate au inlaturat invelisul metalic al unui bust al dictatorului din timpul celui de-al doilea razboi mondial, Ion Antonescu, aflat in curtea unei biserici ortodoxe din Bucuresti. Invelisul metalic a fost pus la loc, in final, ca urmare a plangerilor inaintate de comunitatea evreiasca locala. In iulie, preotul bisericii a inlaturat bustul, se pare ca reactie a presiunii din partea oficialilor guvernamentali.

Guvernul a continuat sa inregistreze progrese in eforturile sale de a extinde educatia privind adevarata istorie a Holocaustului din Romania. Cu toate acestea, guvernul nu a reusit sa implementeze niciun plan de a face acest curs obligatoriu pentru toate liceele publice. Cursul optional a fost predat pentru prima oara la doua sute de licee in anul scolar 2004-2005, dar fara manuale standardizate.

In martie, Ministerul Educatiei a pus la dispozitie, pe site-ul sau Internet, un ghid de predare, pentru a-i ajuta pe cei 327 de profesori din intreaga tara care predau cursuri despre Holocaust. Ministerul Educatiei a continuat sa sponsorizeze seminarii internationale pe tema Holocaustului si sa predea despre istoria acestuia. De asemenea, guvernul a alocat 95.000 USD (245.000 RON) pentru sponsorizarea unei conferinte organizate in luna iunie, la Iasi, de catre Institutul National pentru Studierea Holocaustului, pentru a comemora pogromul de la Iasi din 1941.

In diverse ocazii ale anului trecut, presedintele si alti oficiali de rang inalt au facut declaratii publice in care denuntau extremismul, antisemitismul si xenofobia si in care criticau negarea Holocaustului. In cadrul unei conferinte care a avut loc pe 23 ianuarie, pentru comemorarea pogromului de la Bucuresti din 1941, Presedintele Basescu a subliniat necesitatea „de a prezenta realitatile acelor vremuri tinerei generatii”.

Pe 23 ianuarie, guvernul a lansat un concurs de proiecte pentru constructia unui memorial al Holocaustului in Bucuresti, iar proiectul castigator a fost ales pe 23 august. Piatra de temelie a memorialului a fost asezata pe 9 octombrie, Ziua Nationala a Holocaustului.

In aprilie, guvernul a pus in aplicare o lege pentru combaterea antisemitismului si pentru interzicerea organizatiilor fasciste, rasiste si xenofobe. In definirea Holocaustului, legea include si persecutarea rromilor, pe langa cea a evreilor, dat fiind ca aproximativ 14.000 de rromi au fost ucisi in tara in acea perioada. Cu toate acestea, autoritatile nu au aplicat legea impotriva participantilor la o parada anti-homosexuali, organizata pe 3 iunie, care au folosit simboluri si sloganuri ale Garzii de Fier (vezi sectiunea 5).

In aprilie, in raportul sau despre investigarea si anchetarea criminalilor de razboi nazisti, Centrul „Simon Wiesenthal” a clasificat guvernul drept un „esec total”, pentru ca a refuzat, in principiul, sa ancheteze criminali de razboi nazisti, in ciuda probelor clare conform carora astfel de persoane au trait in tara.

De asemenea, Romania a marcat cea de-a treia Zi Nationala a Holocaustului, pe 9 octombrie, prin manifestari organizate in cateva orase, la care au participat demnitari cheie, printre care Presedintele, Primul Ministru si Ministrul de Externe. Presedintele a asezat piatra de temelie a unui memorial al Holocaustului care urmeaza a fi construit in Bucuresti. In discursul sau, Presedintele a declarat ca romanii inca nu au remuscari pentru rolul tarii lor in exterminarea unui numar de 380.000 de evrei in timpul celui de-al doilea razboi mondial. De asemenea, pe 9 octombrie, rromii au organizat un mars pentru a insista ca ororile traite de acestia in timpul razboiului sa fie incluse in noile materiale de predare referitoare la Holocaust.

Pentru informatii suplimentare in acest sens, consultati Raportul International referitor la Libertatea de Religie pentru anul  2006.

d. Libertatea de miscare in tara, deplasarea strainilor, emigrarea si repatrierea

Legea prevede aceste drepturi, iar guvernul a respectat, in general, aceste drepturi in practica.

Legea interzice exilul fortat, iar guvernul nu l-a folosit.

In iulie 2005, guvernul a implementat, temporar, o politica de confiscare a pasapoartelor pentru cetatenii care, la intoarcerea in tara, depasisera durata permisa de sejur intr-un stat din spatiul Schengen. ONG-urile pe probleme de drepturile omului si presa au protestat, sustinand ca regula afecteaza dreptul unui cetatean de a calatori liber in afara tarii. Guvernul a oprit implementarea politicii patru zile mai tarziu, iar restrictia a fost abandonata in totalitate, odata cu adoptarea unei noi legi referitoare la pasapoarte, intrata in vigoare in ianuarie.

Persoanele stramutate pe plan intern

Inundatiile provocate de Dunare, in luna aprilie, au produs pagube imense, iar 16.366 de oameni – in special din judetele Dolj si Calarasi – au fost stramutate. Guvernul a alocat aproximativ 76 de milioane USD (196 milioane RON) pentru reconstructia caselor. In noiembrie, guvernul a alocat o suma suplimentara in valoare de 30 de milioane USD (76 milioane RON) pentru lucrari de protectie impotriva inundatiilor in localitati de mare risc. Cu toate acestea, la finele anului, aproximativ 596 de oameni stramutati au continuat sa locuiasca in case-container.

Protectia refugiatilor

Legea prevede acordarea de azil sau a statutului de refugiat in conformitate cu Conventia ONU din 1951 privind Statutul Refugiatilor si cu protoculul acesteia, din 1967, iar guvernul a stabilit un sistem de a acorda protectie refugiatilor. In august, a intrat in vigoare o noua lege referitoare la acordarea azilului; aceasta lege interzice expulzarea, extradarea sau returnarea fortata a oricarui solicitant de azil de la frontiera tarii sau din interiorul tarii. Cu toate acestea, legea neaga protectia celor care au participat la acte teroriste, la crime impotriva umanitatii sau la alte delicte grave.

In practica, guvernul a protejat persoanele impotriva returnarii acestora intr-o tara in care acestea se tem de persecutii; cu toate acestea, Inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati (UNHCR) a considerat termenele prevazute de lege pentru depunerea cererilor de recurs si pentru procedura judecatoreasca ca fiind prea scurte.

Guvernul nu a oferit protectie temporara persoanelor care nu se incadrau in statutul de refugiat prevazut de Conventia din 1951 si de Protocolul din 1967. In decursul anului, guvernul a primit 464 de cereri de acordare a statutului de refugiat si a acordat protectie umanitara unui numar de 9 persoane.

In iulie 2005, guvernul a fost de acord sa permita unui numar de 439 de refugiati uzbeci din Kargastan sa intre in tara temporar, fara viza, din motive umanitare. Guvernul a semnat un acord cu UNHCR si cu Organizatia Internationala pentru Migratie (IOM) pentru a permite refugiatilor sa locuiasca intr-un centru corespunzator in Timisoara, timp de sase luni; ulterior, acordul a fost prelungit pentru alte sase luni. In iulie, toti refugiatii uzbeci ramasi au fost transferati, cu succes, catre state terte pentru stramutare permanenta.

Guvernul a cooperat cu UNHCR si cu alte organizatii umanitare in ceea ce priveste asistenta acordata refugiatilor si solicitantilor de azil. UNHCR a afirmat ca programele sponsorizate de guvern pentru integrarea refugiatilor au continuat sa se imbunatateasca, ca urmare a legii de integrare a refugiatilor din 2004. A fost creata o noua agentie in cadrul Oficiului National pentru Refugiati, subordonata Ministerului Administratiei si Internelor, pentru a-i ajuta pe refugiati sa isi gaseasca un loc de munca si sa se integreze in comunitatile din care fac parte. MAI si Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei au finantat programe pentru intrajutorarea azilantilor si a refugiatilor.

Refugiatii care au primit statut de „tolerat” in baza vechii legi referitoare la acordarea azilului s-au plans de faptul ca acest statut nu le permite sa munceasca si le ingradeste miscarea. In baza noii legi, acest statut nu mai exista, iar strainii pot primi statut de refugiat, protectie suplimentara (pentru cei expusi riscurilor daca sunt returnati in tara lor de origine) sau protectie umanitara temporara (pentru cei proveniti din zonele de conflict armat).

Sectiunea 3       Respectarea drepturilor politice: dreptul cetatenilor de a-si schimba guvernul

Constitutia prevede dreptul cetatenilor de a-si schimba guvernul in mod pasnic, iar cetatenii si-au exercitat acest drept in practica prin alegeri periodice, libere si corecte, organizate pe baza votului universal.

Alegerile si participarea politica

Tara a organizat alegeri nationale parlamentare in noiembrie 2004 si prezidentiale in decembrie 2004. Alegerile parlamentare si primul tur al alegerilor prezidentiale au fost caracterizate de neregularitati generale, precipitate in special de decizia guvernului anterior de a renunta la utilizarea cartilor de alegator si de a permite cetatenilor din afara zonei de domiciuliu sa voteze la orice centru de votare din tara. Au existat numeroase cazuri in care diferite persoane au votat in mai multe locuri, situatii facilitate, ocazional, de partidele politice. De asemenea, observatorii au raportat utilizarea excesiva a „urnelor mobile” transportate la batrani si invalizi, prezenta prelungita a oficialilor alesi in locurile de votare - incalcand astfel legea - si plasarea ilegala de afise electorale in apropierea centrelor de votare. Organizatiile societatii civile si partidele de opozitie au sustinut, de asemenea, ca biroul electoral central a permis frauda la nivel national in timpul numaratorii electronice a voturilor, desi anchetele ulterioare referitoare la aceste acuzatii nu au fost relevante.

In cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale din decembrie 2004, guvernul a limitat locatiile in care puteau vota alegatorii care se aflau in afara zonei de domiciliu, reducand astfel posibilitatea votarii de mai multe ori. Cu toate acestea, atat lipsa de centre suficiente cat si inchiderea unora existente in timp ce numerosi alegatori asteptau la rand au avut drept rezultat eliminarea dreptului la vot al catorva sute, sau poate chiar mii de cetateni, in special in orasele mari.  Membrii Aliantei Liberal-Democrate de centru-dreapta au acuzat PSD, aflat atunci la guvernare ca, in acest mod, restrictioneaza votarea in mod intentionat. In unele centre, autoritatile locale sau observatorii electorali partinitori i-au instruit pe cetateni privind modul in care sa voteze, iar afisele electorale au fost puse aproape de centrele de votare.

Conform legii, partidele politice trebuie sa se inregistreze la Tribunalul Bucuresti si sa remita statutul, programul si o lista cu cel putin 25.000 de semnaturi. Acesti 25.000 de „membri fondatori” trebuie sa provina din cel putin 18 judete, inclusiv Bucuresti, cu un minim de 700 de persoane din fiecare dintre aceste judete. Statutele si programul partidelor nu pot include idei care sa incite la razboi, discriminare, ura de natura nationala, rasista sau religioasa, sau la separatism teritorial.

Organizatiile minoritatilor etnice pot propune candidati in alegeri, daca acestea intrunesc conditiile similare celor pentru partidele politice. Organizatiile trebuie sa depuna la biroul electoral central o lista cu membri care sa includa cel putin 15% din numarul total de persoane care apartin grupului etnic respectiv, potrivit ultimului recensamant. Daca procentul de 15% reprezinta peste 25.000 de persoane, atunci trebuie depuse cel putin 25.000 de nume din cel putin 15 judete, dar nu mai putin de 300 de persoane din fiecare judet. ONG-urile pe probleme de drepturile omului critica aceste cerinte ca fiind discriminatorii si supra-solicitante si sustin ca aceste cerinte stringente elimina orice competitie impotriva marilor organizatii care reprezinta etniile maghiara si roma, si anume UDMR si Partida Romilor. Tribunalul Bucuresti a interzis unui grup etnic maghiar sa participe la alegerile din 2004, odata cu identificarea unor neregularitati in cazul multor semnaturi din cele 25.000 depuse pentru a inregistra candidati.

Legea nu interzice participarea femeilor la guvernare sau in politica, dar atitudinea societatii a reprezentat un obstacol important. In Parlament, 38 din cei 331 de deputati si 14 din cei 137 de senatori au fost femei. Cabinetul alcatuit din 24 de membri a inclus trei femei-ministru. 3 dintre prefectii celor 42 de judete au fost femei.

Legea garanteaza fiecarei minoritati etnice recunoscute dreptul de a avea un reprezentant in Camera Deputatilor, daca organizatia politica a minoritatii nu poate obtine 5% din voturi necesare pentru alegerea unui deputat in mod direct. Organizatiile care reprezinta 18 grupuri minoritare au obtinut functii de deputat in baza acestei prevederi. Cele 468 de locuri din Parlament au inclus 50 de membri reprezentanti ai minoritatilor. Cabinetul alcatuit din 24 de membri a inclus patru membri reprezentanti ai minoritatilor; toti au fost etnici maghiari. Nu au existat reprezentanti ai minoritatilor la Inalta Curte.

Grupurile minoritare etnice au semnalat dificultati in indeplinirea criteriilor necesare pentru inregistrarea de candidati, desi nu au existat legi specifice sau politici care sa interzica inregistrarea unor astfel de grupuri. Legea privind alegerile nationale si locale este potential discriminatorie impotriva unor organizatii minoritare, intrucat defineste „minoritatile nationale” ca fiind singurele grupuri etnice reprezentate in Consiliul Minoritatilor Nationale si cere acestor organizatii sa respecte cerintele de participare in guvern, care sunt mai riguroase decat cele referitoare la grupurile minoritare deja reprezentate in Parlament.

Populatia rroma a fost reprezentanta insuficient in Parlament. Politica interna din cadrul comunitatii etnice rome a fost fragmentata, intrucat diferite organizatii rrome au concurat pentru a obtine sprijin public, iar eforturile individuale ale acestor grupuri au impiedicat consolidarea voturilor pentru un singur candidat, o singura organizatie sau un singur partid. Prin urmare, a existat o singura organizatie rroma reprezentata in Parlament, si anume Partida Rromilor-Pro Europa. Numarul scazut de alegatori romi, datorat lipsei de constientizare, a posibilitatilor si a cartilor de identitate, a exacerbat aceasta situatie.

Etnicii maghiari, reprezentati de Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania, au fost singura minoritate etnica reprezentata in Parlament prin intermediul procesului electoral, obtinand peste 5% din totalul de voturi. Alte asociatii etnice maghiare au sustinut ca incercarile lor de a se inregistra ca oponenti ai partidelor etnice maghiare au fost blocate, in mod incorect, de partidul existent mult mai influent.

Coruptia si transparenta guvernamentala

Rapoartele de coruptie si reactia guvernului la problema coruptiei au fost, in continuare, un punct central al discutiilor publice, al dezbaterilor politice si al analizei jurnalistice. Guvernul a continuat sa implementeze Strategia Anticoruptie, adoptata in martie 2005; aceasta are drept scop cresterea transparentei procesului de achizitii publice, controlul cheltuielor guvernamentale si aplicarea noilor legi si proceduri pentru combaterea spalarii banilor si a evaziunii fiscale. Departamentul National Anticoruptie a acuzat doi oficiali pentru comiterea unor infractiuni in timpul detinerii unora dintre cele mai importante functii guvernamentale. De asemenea, procurorii au anchetat si alti oficiali de rang inalt, inclusiv un secretar de stat, doi primari, un presedinte si un vice-presedinte de consiliu judetean, doi judecatori, un procuror sef si diversi oficiali ai autoritatii vamale, ai politiei si ai altor ministere.

ONG-urile si presa au observat, in continuare, ca niciun caz important de coruptie la nivel inalt nu a avut drept rezultat hotarari judecatoresti care sa implice pedepse cu inchisoarea. Dimpotriva, un om de afaceri retinut in arest in baza acuzatiilor de coruptie la nivel inalt si terorism a fost eliberat din motive medicale, fugind din tara din cauza lipsei unui sistem de monitorizare suficient. Cu toate acestea, au existat cateva condamnari pentru coruptie ale unor oficiali de rang inferior.

Institutia care raspunde de investigarea si judecarea cazurilor de coruptie la nivel inalt a fost, in continuare, Departamentul National Anticoruptie (DNA). In ianuarie, guvernul a sustinut competenta exclusiva si nelimitata a DNA de a lupta impotriva coruptiei la nivel inalt, inclusiv in cazurile care implica parlamentari si oficiali guvernamentali. Parlamentul a aprobat ordonanta de urgenta a guvernului prin care recunoaste DNA ca fiind sub autoritatea nominala a procurorului general si avand propriul buget, iar procurorii din cadrul acestuia isi desfasoara, in continuare, activitatea sub autoritatea exclusiva a procurorului sef al DNA.

Desi DNA a emis cateva acuzatii impotriva unor oficiali de rang inalt, fosti sau actuali, a anchetat, cu succes, cazuri initiate impotriva unor primari, judecatori, politisti, agenti vamali si a altor oficiali locali din rangul intermediar al birocratiei.

DNA a fost autorizat sa judece cazuri de coruptie fara a tine seama de afilierea politica a inculpatului. Cu toate acestea, politicienii din opozitie au sustinut ca investigatiile oficialilor de rang inalt aveau tendinta de a se concentra asupra membrilor fostelor administratii, ridicand semne de intrebare privind impartialitatea institutiei. Diversi parlamentari au observat ca singurul partid politic din coalitia de la guvernare ai carui membri nu au fost subiectul unor anchete ale procurorilor au fost Partidul Democrat al Presedintelui Basescu.

DNA si-a intensificat coordonarea cu unitatile anti-frauda din cadrul diferitelor ministere, acceptand piste de la anchetatorii acestora si solicitand detalii suplimentare. MAI a stabilit Directia Generala Anticoruptie (DGA) pentru a ancheta acuzatiile de coruptie din cadrul ministerului. DGA a infiintat si a promovat o linie fierbinte anticoruptie si a inceput sa primeasca ponturi confidentiale referitoare la ofiteri corupti de la publicul larg. Departamentul de Lupta Anti-Frauda aflat in subordinea Primului Ministru a continuat sa ancheteze cazuri privind utilizarea necorespunzatoare a fondurilor UE. De asemenea, Ministerul Apararii si-a creat propriul departament anti-frauda si a inaintat rezultatele primei anchete a unui oficial militar de rang inalt catre DNA pentru a lua masurile de rigoare.

In decursul anului, au existat dezacorduri politice continue, atat in cadrul coalitiei de la guvernare, cat si in opozitie, cu privire la transferul autoritatii de numire a sefului DNA de la Ministerul Justitiei la CSM.

In ianuarie, Ministerul Justitiei a desfiintat Directoratul General pentru Protectie si Anticoruptie, care functionase din 2001. Potrivit ministrului justitiei, organizatia a fost dizolvata din cauza faptului ca interceptase convorbiri ale judecatorilor si stransese informatii in scopuri necunoscute.

O parte a noii strategii guvernamentale de combatere a coruptiei a fost reprezentata de consolidarea cerintelor privind declaratiile de avere pentru demnitari. Formularele de declarare a averilor au cerut informatii ample de la demnitari, dar nu a existat nicio autoritate de monitorizare care sa se asigure ca formularele au fost completate sau ca informatiile au fost corecte. Crearea unei astfel de autoritati a fost o parte importanta a Strategiei Anticoruptie, dar guvernul nu a creat Agentia Nationala de Integritate, propusa spre infiintare, care sa monitorizeze conflictele de interese si averea nejustificata a demnitarilor aflati in functie.

Legea prevede accesul la informatiile guvernamentale legate de procesul oficial de luare a deciziilor; cu toate acestea, ONG-urile specializate pe problemele drepturilor omului si presa au semnalat faptul ca legea a fost aplicata necorespunzator si inegal. Procedurile de publicare a informatiilor au fost greoaie si au variat considerabil, in functie de institutia publica. De nenumarate ori, ONG-urile si jurnalistii au apelat la instantele judecatoresti pentru a obtine informatii.

Guvernul a ordonat serviciilor de informatii sa faca publice dosarele Securitatii – entitate existenta in timpul regimului comunist – dar numerosi observatori au sustinut ca revizuirea dosarelor individuale de catre Colegiul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) au deservit, in principal, in scopuri politice. De asemenea, au existat plangeri ca CNSAS nu publica dosarele persoanelor fizice, inclusiv ale detinutilor politice din timpul regimului comunist, pe care Securitatea le detinea despre ele. Au existat numeroase dezbateri privind motivul pentru care accesul la dosarele Securitatii a ramas limitat, continutul acestora ajungand la public in mod sporadic, precum si speculatii intense conform carora prezenta continua a fostilor membri ai Securitatii in serviciile de informatii a impiedicat publicarea acestor dosare. In a doua jumatate a anului, dupa ce serviciile de informatii au inceput sa predea arhivele fostei Securitati catre CNSAS, CNSAS a intensificat ritmul de dezvaluire a fostilor ofiteri si informatori ai Securitatii care fusesera implicati in activitati de politie politica. Cu toate acestea, lipsa cooperarii din partea serviciilor de informatii a impiedicat CNSAS sa publice informatii similare despre alti ofiteri si colaboratori ale caror dosare au indicat implicarea in activitati de politie politica. Au existat numeroase discutii privind modul in care dezvaluirea implicarii diferitelor persoane in activitati de politie politica ar duce la descoperirea unui numar mare de fosti agenti si colaboratori ai Securitatii care au fost, in continuare, activi in viata politica si in mediul de afaceri.

De asemenea, au existat informatii conform carora autoritatile locale au ingreunat, ocazional, accesul jurnalistilor, al ONG-urilor si al publicului la informatii publice. In cel putin un caz, o institutie de sondare a opiniei publice a fost fortata de oficiali guvernamentali sa limiteze publicarea unor informatii care se reflectau, in mod negativ, asupra anumitor grupuri sau scopuri politice.

Sectiunea 4       Atitudinea guvernului privind investigatiile internationale si neguvernamentale asupra presupuselor incalcari ale drepturilor omului

Cateva grupuri interne si internationale pentru drepturile omului au activat, in general, fara restrictii din partea guvernului, investigand si publicandu-si concluziile in privinta cazurilor de incalcare a drepturilor omului. In general, oficialii guvernamentali au fost cooperanti si au reactionat la opiniile acestora; cu toate acestea, au existat informatii privind hartuirea si intimidarea membrilor comunitatii organizatiilor neguvernamentale de catre oficiali guvernamentali.

Uneori, politia a intimidat si a hartuit lucratorii ONG-urilor. Romani CRISS s-a plans, in continuare, ca politia si autoritatile locale au incercat sa-i hartuiasca si sa-i intimideze monitorii lor locali pe probleme de drepturile omului.

A existat un birou al Avocatului Poporului pentru a proteja drepturile constitutionale ale cetatenilor, dar puterea si independenta acestuia fata de guvern au fost limitate. Numeroase rapoarte ale presei au caracterizat biroul respectiv ca fiind ineficient. In primele noua luni ale anului, biroul s-a ocupat de 4.718 de plangeri. Biroul nu a avut autoritate in cazurile care sunt necesare actiuni juridice.

Consiliul National de Combatere a Discriminarii (CNCD) este o agentie guvernamentala independenta aflata sub directa subordonare a primului ministru pana in luna iulie. In decursul anului, CNCD a primit 432 de plangeri publice de discriminare, majoritatea fiind solutionata. Aproximativ 80% din cazuri s-au referit la discriminarea pe baza nationalitatii si a apartenentei etnice; opt plangeri s-au referit la discriminarea din motive religioase. Acest organism a fost, in continuare, fara personal suficient, beneficiind de un buget prea mic.

In 2005, CNCD a jucat un rol important, alaturi de patru ONG-uri, in redactarea unei noi legi impotriva discriminariii, adoptata de Parlament in iunie si semnata de presedinte pe 14 iulie. Noua lege il defineste drept organism independent si il plaseaza sub controlul direct al Parlamentului in loc de cel al primului ministru; in acelasi timp, legea prevede amenzi mai mari pentru comportamente discriminatorii: 156-1.560 USD (400-4,000 RON) pentru discriminarea impotriva persoanelor si aproximativ 230-3.120 USD  (600-8.000 RON) pentru discriminarea impotriva grupurilor de persoane sau comunitati. Cu toate acestea, bugetul CNCD pentru anul trecut a fost insuficient.

Ambele camere ale Parlamentului au o comisie pe probleme de drepturile omului, a carei activitate se concentreaza pe legislatia privind drepturile omului, pe probleme religioase si pe minoritati. Cu toate acestea, dat fiind ca aceste comisii sunt alcatuite din reprezentanti ai partidelor, recomandarile comisiei reflecta, adeseori, parerile partidului in legatura cu chestiunile respective.

Sectiunea 5       Discriminarea, abuzurile in cadrul societatii si traficul de persoane

Legea interzice discriminarea bazata pe rasa, sex, dizabilitate, apartenenta etnica, limba sau statut social, printre altele, Cu toate acestea, in practica, in unele cazuri, guvernul nu a pus in aplicare aceste prevederi in mod eficient, iar femeile, rromii si alte minoritati au fost, adeseori, victimele discriminarii si ale violentei.

Femeile

Violenta impotriva femeilor, inclusiv violenta in familie, a fost, in continuare, o problema grava, iar guvernul nu a abordat-o in mod eficient.

Legea interzice violenta in familie si permite interventia politiei in astfel de cazuri; cu toate acestea, nu exista nicio lege care sa se refere in mod specific la violenta domestica. ONG-urile au semnalat faptul ca violenta in familie a fost un lucru obisnuit. Potrivit unui sondaj de opinie al ONU din 2002, 45% dintre femei au fost agresate verbal, 30%, agresate fizic, iar 7% agresate sexual. Legea nu prevede instructiuni de pedepsire pentru condamnarile pentru violenta in familie.

Desi nu au existat probe conform carora politia sau sistemul juridic e reticent in a lua masuri in cazurile de violenta in familie, foarte putine cazuri au fost judecate in instanta. Numeroase cazuri au fost solutionate inainte sau in timpul procesului, atunci cand victimele au renuntat la acuzatii sau s-au impacat cu agresorii. In cazurile in care exista probe grave de violenta in familie, tribunalul ii poate interzice sotului agresor sa se intoarca acasa. De asemenea, legea permite politiei sa amendeze sotul agresor pentru tulburarea linistii publice. In decursul anului, au existat aproximativ 400 de condamnari pentru violenta in familie.

In decursul anului, Coalitia Nationala privind Violenta in Familie, alcatuita din peste 30 de organizatii neguvernamentale, a organizat cateva campanii de constientizare in privinta violentei in familie. Guvernul a finantat 26 de institutii publice care au oferit consultanta si sprijin victimelor violentei in familie. De asemenea, 52 de ONG-uri din toate regiunile au desfasurat activitati in acest sens. Au existat cateva adaposturi dedicate strict victimelor violentei in familie, dar multe dintre acestea au fost inchise din cauza fondurilor insuficiente. Guvernul a distribuit fonduri pentru ONG-urile care coordonau centre pentru victimele violentei in familie in Cluj, Timisoara si Baia Mare.

Potrivit ONG-urilor, numarul de cazuri de violenta in familie impotriva femeilor in familiile de rromi a fost mult mai mare decat cel inregistrat pentru intreaga populatie, in general.

Violul, inclusiv cel in familie, este ilegal. Anchetarea cazurilor de viol a fost dificila, intrucat a necesitat atat un certificat medical cat si un martor, iar un violator ar fi putut evita pedeapsa prin casatorie cu victima. Judecarea cu succes a cazurilor de viol in familie a fost chiar mai dificila, deoarece legea cere victimei sa depuna personal plangere penala impotriva sotului agresor si nu permite altora sa depuna plangere in numele victimei. Legea pedepseste violul cu inchisoarea intre 3 si 10 ani; pedeapsa poate ajunge la 5-18 ani daca exista circumstante agravante. In prima jumatate a anului, au existat 254 de condamnari pentru viol. ONG-urile au oferit consiliere si adapost pentru victimele violurilor.

Prostitutia este ilegala, dar a fost un lucru obisnuit. Politia a tolerat, implicit, majoritatea cazurilor, limitandu-si interventia la amenda acordata prostituatelor pentru tulburarea linistii publice. ONG-urile si presa au semnalat ca turismul sexual a existat in Bucuresti si in alte mari orase. Nu exista nicio lege care sa pedepseasca clientii prostitutiei, decat daca prostituata a fost minora iar clientul recunoaste ca stia acest lucru inainte de comiterea actului.

Au existat cazuri de trafic de femei si copii (vezi sectiunea 5, Traficul).

Legea interzice orice act de discriminare pe baza de sex, inclusiv hartuirea sexuala. Desi nu au fost semnalate cazuri de hartuire sexuala in decursul anului, ONG-urile specializate pe probleme de drepturile omului au pus acest lucru pe seama slabei constientizari a publicului referitor la aceasta problema. Guvernul a pus in aplicare interdictiile existente, dar nu au existat programe eficiente pentru educarea publicului in privinta harturii sexuale.

Legea garanteaza drepturi egale pentru barbati si femei, inclusiv in baza legii familiei, a proprietatii si in cadrul sistemului judiciar. In practica, guvernul nu a pus in aplicare aceste prevederi, iar autoritatile nu si-au concentrat nici atentia si nici resursele asupra problemelor femeilor. Femeile au avut o rata mai mare a somajului decat barbatii si au ocupat foarte putine functii importante in sectorul privat. Un raport al UE publicat in luna august 2005 a indicat faptul ca salariul unui barbat este cu 18% mai mare decat salariul unei femei.

Cultura rroma nu permite femeilor sa lucreze in afara casei, in special in cadrul economiei formale. Adeseori, femeile nu aveau pregatire, aptitudini sau experienta profesionala relevanta. Potrivit unui raport al Institutului pentru o Societate Deschisa (OSI) publicat anul trecut, doar 26% dintre femeile rrome au facut parte din forta de munca in calitate de angajate, ziliere sau lucratoare pe cont propriu. Un sondaj realizat de Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite (UNDP) in 2005 releva faptul ca rata somajului femeilor rrome cu varsta cuprinsa intr 25 si 54 de ani era de patru ori mai mare decat cea a femeilor non-rrome din tara. De asemenea, probabilitatea ca femeile rrome sa fie somere era de trei ori mai mare decat cea a barbatilor. Venitul mediu lunar al femeilor chestionate de OSI era de 41 USD (106 RON).

Agentia Nationala pentru Protectia Familiei, din cadrul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, raspunde de promovarea problemelor cu care se confrunta femeile si de politica familiala, inclusiv de organizarea de programe pentru femei, propunerea de legi, monitorizarea legislatiei pentru identificarea partinirii sexuale, atragerea de resurse pentru pregatirea femeilor pentru viata profesionala si abordarea problemelor mamelor necasatorite.

Legea referitoare la egalitatea sanselor pentru barbati si femei a fost amendata in iulie, extinzand masurile de protectie la functionarii publici si la angajatii din sectorul privat. Legea amendata acorda angajatelor care se intorc la munca din concediul de maternitate dreptul de a se intoarce pe aceeasi pozitie sau pe o pozitie similara acesteia si sa beneficieze de toate imbunatatirile conditiilor de lucru care au avut loc in absenta lor.

Minorii

Guvernul s-a implicat in problematica si bunastarea copilului, dar celelalte prioritati, ineficienta birocratiei si resursele insuficiente au impiedicat aplicarea in practica a acestui angajament.

Educatia publica a fost gratuita si obligatorie pana la clasa a 10-a sau pana la varsta de 16 ani. Ulterior clasei a 10-a, scolile au perceput o taxa pentru manuale, ceea ce a dus la intreruperea studiilor pentru elevii cu venituri reduse, in special romi. UNICEF a semnalat faptul ca aproximativ 90% din copiii cu varsta cuprinsa intre 6 si 10 ani (scoala primara) s-au dus la scoala.

Cel mai inalt nivel de educatie atins de majoritatea copiilor a fost gimnaziul, desi elevii romi au avut o participare mai scazuta la toate nivelele educationale (vezi sectiunea 5, Minoritatile).

Un plan general de asigurari de sanatate acopera copiii pana la varsta de 18 ani sau pana la absolvirea liceului. Toate scolile au cabinete medicale care acorda primul ajutor si desfasoara campanii de vaccinare. Baietii si fetele au avut acces egal la ingrijirea medicala din scoli. Toate costurile medicale pentru copii sunt subventionate, iar medicamentele sunt oferite gratuit sau in schimbul unei sume modice. Din cele 11.352 de persoane infectate cu HIV/SIDA, aproximativ 75% sunt copii cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani, infectati la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90 prin transfuzii sanguine nesigure si prin alte proceduri medicale.

Violenta impotriva minorilor si neglijarea acestora au fost probleme grave, iar constientizarea publicului in acest sens a fost, in continuare, scazuta. Presa a semnalat cateva cazuri grave, atat in familie, cat si in institutii de ingrijire a minorilor. Abuzul din institutiile de stat a inclus copii legati de patuturi cu cearceafuri si incarcerarea prelungita ca pedeapsca pentru indisciplina. Legea protejeaza copiii impotriva abuzului si a neglijarii, dar guvernul nu a stabilit un mecanism de identificare si de tratare a copiilor abuzati si neglijati si a familiilor acestora. In 2004, politia a semnalat faptul ca au fost inregistrate 1.221 de cazuri de minori abuzati si neglijati, inclusiv 832 de cazuri de viol, 284 de cazuri de relatii sexuale cu un minor, 114 de cazuri de perversiune sexuala si 101 cazuri de coruptie sexuala. Autoritatile au estimat ca numarul cazurilor nesemnalate a fost mult mai mare. La finele anului, existau 39 de linii fierbinti pentru primirea si evaluarea cazurilor de abuz sau neglijare a copiilor, precum si 22 de servicii de consiliere specializate pentru centrele  de copii abuzati, neglijati si traficati. In decursul anului, operatorii liniilor fierbinti au primit aproximativ 5.400 de apeluri prin care se semnalau cazuri de copii abuzati si neglijati. In decursul anului, guvernul a abordat finantarea crearii de servicii pentru copiii victime ale abuzului si neglijentei ca pe un program de interes national; cu toate acestea, implementarea a fost amanata din cauza faptul ca nicio organizatie neguvernamentala nu a depus oferte pentru a oferi servicii in baza acestui program.

Abandonul copiilor in maternitati a fost, in continuare, o problema; in 2005, peste 2.580 de copii au fost parasiti in spitale de catre parinti. In perioada ianuarie-august, 1.654 de copii au fost abandonati in spitale.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), impreuna cu Ministerul Sanatatii, a realizat unele progrese in ceea ce priveste scaderea numarului de copii abandonati, prin intermediul consilierii prenatale si a pregatirii personalului din spitale. Cu toate acestea, ONG-urile pe probleme de drepturile copilului si autoritatile locale de ingrijire a copilului au semnalat faptul ca aceste eforturi au fost insuficiente pentru solutionarea numarului din ce in ce mai mare de cazuri de abandon, rezultatul fiind pastrarea in spitale a unui numar mare de copii sanatosi deoarece reintegrarea in familie sau adoptia nu au fost posibile. Potrivit Grupului de Studiu la Nivel Inalt pentru prevenirea abandonului copiilor, 60% din copiii abandonati de parinti au fost abandonati in spitale, iar restul de 40% au fost abandonati in alte locuri, inclusiv pe strada.

Legea de protectie a copilului din 2005 si implementarea acesteia au creat, in continuare, confuzie in randul entitatilor raspunzatoare de protectia copilului si au prelungit timpul petrecut de un copil in cadrul sistemului de ingrijire a copilului inainte ca acesta sa fie reunit cu parintii biologici sau sa fie adoptat. ONG-urile si autoritatile de protectie a copilului au semnalat, in continuare, faptul ca judecatorii, politia si asistentii sociali nu aveau instructiuni clare din partea autoritatilor guvernamentale centrale, pregatirea si resursele necesare pentru implementarea legislatiei. Prin urmare, mii de copii au ramas institutionalizati sau in centre de plasament in loc sa fie reuniti cu familiile biologice sau sa primeasca aprobarea legala pentru adoptie, in cazurile in care reunificarea familiala nu mai era posibila. Au existat informatii credibile privind incercari de fortare a reunificarii familiale pentru copiii abandonati in cazuri in care membrii familiei biologice au declarat, in mod explicit, ca nu doresc copiii sau in cazuri de risc de abuz impotriva copiilor in cazul acestei noi situatii.

Au existat numeroase cazuri de copii abandonati care au fost obligati sa astepte cativa ani in institutii sau in centre de plasament in timp ce autoritatile au cautat parintii biologici pentru a formaliza abandonul acestora in instanta. Oficiul pentru Adoptii a anuntat ca 1.136 de copii au fost adoptati in 2005, iar pana in noiembrie au fost adoptati 1.067 de copii. Guvernul a sustinut ca numai 883 de copii au fost disponibili pentru adoptie in tara, in decembrie, in timp ce peste 1.680 de familii au dorit sa adopte copii.  Cu toate acestea, numarul copiilor adoptabili a reprezentat doar o mica parte din numarul estimativ de 9.000 de copii abandonati in fiecare an. Aceste cifre scazute s-au datorat faptului ca statul nu recunoaste abandonul fizic al copiilor. Nu a existat nicio termen limita privind absenta parintilor pentru ca minorii sa fie recunoscuti legal ca fiind abandonati. Dimpotriva, politica guvernamentala a fost menita sa integreze copiii in familiile biologice chiar si la cativa ani de la abandonul fizic. Numerosi cetateni care au dorit sa adopte copiii pe care ii ingrijisera deja ca asistenti maternali au fost obligati sa astepte declaratia de abandon  a parintilor biologici in instanta inainte ca minorii sa poata fi declarati adoptabili din punct de vedere legal. Multi dintre acestia si-au eprimat temerea ca minorii din grija lor ar putea fi luati inapoi de parintele biologic sau de rudele acestuia si fortati sa cerseasca pe strada.

Sistemul public de protectie a copilului a avut in evidenta aproximativ 95.000 de copii. Mai mult de jumatate dintre acestia au locuit cu familiile extinse sau in centre de plasament, iar aproximativ 32.000 au locuit in institutii publice si private. Guvernul a construit, in continuare, centre rezidentiale mai mici, de tip familial, pentru copiii care au nevoie de protectie, inclusiv cei cu dizabilitati. Numarul de copii institutionalizati a continuat sa scada, de la 31.000 in 2005 la 27.000 in decursul anului, in timp ce sistemul de ingrijire a minorilor s-a extins, putand ingriji 19.300 de copii in decursul anului in comparatie cu 16.800 de copii in 2005. Copiii abandonati cu varste mai mici de doi ani au putut fi plasati in centre de ingrijire a minorilor – nu in adoptie – daca reunificarea cu parintii biologici a esuat. Copiii rromi – reprezentati in mod disproportionat in randul copiilor abandonati – au suferit, in continuare, de discriminare rasiala, fiind rareori adoptati de familii de romani. Autoritatile de ingrijire a minorilor nu au avut un sistem de acordare a informatiilor referitoare la piata fortei de munca, la pregatirea profesionala sau la servicii de plasare in locuri de munca pentru copiii mai mari din centrele de ingrijire; astfel, a fost o probabilitate mare ca acestia sa ajunga pe strada, unde ar fi vulnerabili exploatarii sexuale si infractiunilor.

Varsta legala de casatorie este de 18 ani, dar fetele in varsta de 15 si peste 15 ani se pot casatori in anumite conditii. Casatoriile ilegale intre minori au fost un lucru obisnuit in cadrul anumitor grupuri sociale, in special romi. Au existat statistici limitate referitoare la dimensiunea problemei, dar un sondaj recent al UNDP a relevat faptul ca 35% din fetele rrome erau casatorite inainte de implinirea varstei de 16 ani. Nu au existat programe guvernamentale care sa abordeze problema casatoriilor intre minori.

Traficul de fete in scopuri de exploatare sexuala a fost o problema (vezi sectiunea 5, Traficul). De asemenea, au existat cazuri izolate de minori implicati in prostitutie pentru a supravietui, fara participarea vreunei terte parti, in unele cazuri fiind implicati si victime baieti.

Statul are un mecanism pentru repatrierea copiilor romani neinsotiti si pentru asigurarea unor masuri speciale pentru protectia acestora. In 2005, aproximativ 3.250 de copii si familiile acestora au beneficiat de protectie si asistenta in 12 centre de tranzit din tara.

Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca este obligata prin lege sa ofere pana la 75% din salariul mediu pe economie angajatorilor care angajeaza persoane cu varsta intre 16 si 25 de ani, care risca sa fie supusi excluziunii sociale; aceasta categorie care include tinerii care se reintegreaza in societate dupa o anumita perioada petrecuta in centrele de stat sau in centre de detentie, parinti tineri si alti asemenea tineri aflati in pericol. Legea prevede ca tinerii care parasesc sistemul institutionalizat de stat pot primi asistenta din partea statului timp de inca doi ani, perioada in care trebuie sa fie pregatiti pentru a trai pe cont propriu. Cu toate acestea, in decursul anului, mai putin de 1.000 de tineri au beneficiat direct de acest program.

In decursul anului, ONG-ul Mental Disability Rights International (MDRI) a semnalat faptul ca doctorii din unele spitale inca incurajau parintii sa abandoneze copiii nascuti cu dizabilitati. Abandonul copiilor cu dizabilitati a scazut constant in ultimii ani, dat fiind ca au fost disponibile, intr-o mai mare masura, serviciile specializate de reabilitare pentru copiii cu dizabilitati. Au existat aproximativ 75.000 de copii cu dizabilitati, dintre care 12.000 s-au aflat in grija statului. Raportul MDRI a detaliat dizabilitatile fizice si mentale ale copiilor abandonati datorate conditiilor la care au fost supusi in institutiile de stat. Cateva rapoarte au detaliat conditiilor inumane la care erau supusi copiii cu dizabilitati fizice si mentale in institutiile de stat, inclusiv legarea, subnutritia si abuzul. Intr-unul din cazuri, autoritatile au incercat sa acopere cazurile repetate de abuz sexual dintr-o institutie de stat prin faptul ca au negat accesul in institutie celor care au dezvaluit problema. Nu a existat nicio incercare de separare a victimei abuzului de autorul acestuia decat dupa mult timp de la aparitia cazului in presa.

Munca minorilor a fost o problema (vezi sectiunile 5, Traficul si 6.d.).

Pana la finele anului, nu a existat nicio lista completa a activitatilor periculoase care implica munca minorilor. O lista provizorie a fost inaintata de Comitetul National Director catre Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, in luna februarie. La finele anului, Directia de Integrare in UE analiza documentul.

Un studiu al Institutului National de Statistica, publicat in 2003, referitor la activitatile in care erau implicati copii – singurul studiu la nivel national referitor la dimensiunea muncii copiilor – a relevat faptul ca intre 40.000 si 80.000 de copii au fost implicati in activitati identificate ca fiind cele mai grave forme de munca a minorilor, inclusiv cersit, trafic de droguri, furt, prostitutie sau cazuri in care copiii au fost victime ale traficului de persoane. Peste 90% din acesti copii proveneau din zonele rurale. Copiii strazii, copiii din zonele urbane si copiii rromi au fost cei mai expusi exploatarii de natura sexuala si in campul muncii.

Guvernul nu a dispus de statistici oficiale privind numarul de copii ai strazii, dar politia, asistentii sociali si ONG-urile au estimat ca acesta este de 3.000-5.000 de copii, in functie